|
|
 |
| Tiberiu STAMATE, iulie 2007, in aLtitudini |
 Natura destinatarului e cea mai incitanta problema ridicata de aceasta carte. Daca schimbul pe muchie de cutit al planurilor narative si virajele in virf de ac de la ce este la ce ar fi putut sa fie (asa cum face autorul in cazul evadarii Pisiciinelui, cind renunta la conventia literara de pina atunci si da o alta turnura actiunii) pot fi deconstruite de catre un cititor avizat, raspunsul la dilema de mai sus nu-l vom gasi nicaieri formulat in roman. Il putem deduce din toate pasajele care nu se inscriu natural intr-o fictiune pentru cei mici. |
|
| Tiberiu STAMATE, iulie 2007, in aLtitudini |
| Romanul are in centru istoria lui Teodosie cel Mic. Nu se refera nici pe departe la imparatul bizantin de la care a imprumutat numele, ci la un pustiulica in pijamale care, ajutat de tutorele sau, Pisiciinele Gavril, si de Fantoma Otilia, se pregateste sa-si ia in stapinire peste citiva ani regatul. Epicul ramificat face imposibila repovestirea (pe care un text atit de elaborat, de altfel, nici nu o merita). |
|
| Matei FLORIAN, februarie 2007, Dilemateca |
| Toate aceste personaje ca niste soldatei de plumb – Teodosie cel Mic, Pisiciinele Gavril, Somnul Protector Oliviu, Fantoma Otilia, Bufnita Kaliopi, Minotaurul Samoil, Otto din Ottoburg sau Marele Monstrulet – pe care un povestitor abil si matur le foloseste in batalia sa singeroasa, tandra si lucida de a recupera ce mai poate fi recuperat. |
|
| Paul CERNAT, februarie 2007, Dilemateca |
| Mai aproape de Lewis Carroll si Dimov decit de liricii Michael Ende si Iordan Chimet (cu atit mai putin de mitograful Tolkien), metafictiune comica si metabasm tragic, de o virtuozitate narativa diabolica, Teodosie cel Mic este (capod)opera unui maestru: combinatie de rigoare lucida si imaginatie suprarealista, tentativa a unui estet de a conjura prin puterile feeriei spaima de neant. O carte clasica si o carte drog, unul dintre cele mai bune romane aparute la noi dupa 1990. |
|
| Cristina CHEVERESAN, decembrie 2006, Noua literatura |
| Teodosie cel Mic este un stralucit hibrid. Pelicula de actiune, dragoste, razboi, basm postmodern si roman de curte, policier si science-fiction – oare ce sub-specie cinematografica sau romanesca nu isi afla loc in imaginatia unui scriitor-scenograf dezlantuit? A nu se crea impresia de haos! Creatorul lui Teodosie este un demiurg rational, calculat, cu fascinanta privire de ansamblu. |
|
| Bogdan-Alexandru STANESCU, 8 noiembrie 2006, Adevarul literar si artistic |
| Romanul lui Razvan Radulescu reuseste, imbracind hlamida trendy a maturitatii lucide, sa dea nastere unui regat al copilariei. Acesta nu este un roman pentru copii; nici pentru adulti. E un roman pentru cititori hibrid: pentru minotauri si bufnite plecati in luna de miere la Petrila, pentru pisiciciini etc. Mie mi-a placut. |
|
| Bianca BURTA-CERNAT, 7 decembrie 2006, Observator cultural |
| Razvan Radulescu ne-a dat o carte rara, construita – cu acribie si ingeniozitate – pe o obsesie autentica. Teodosie cel Mic este de departe cea mai buna carte romaneasca de proza aparuta anul acesta si, neindoielnic, unul dintre titlurile de virf de dupa ’89. Ar putea sta foarte bine pe acelasi raft cu Orbitor. E, de asemenea, un produs de export, de valoarea caruia nu stiu daca ne dam cu adevarat seama... |
|
| Alex GOLDIS, 5 iulie 2007, Cultura |
| Farmecul cartii lui Razvan Radulescu nu provine din complicate jocuri metanarative, nici din identificarea detectivistica a unei istorii «reale» a Romaniei contemporane, ci e dat, aproape in intregime, de apelul la vechea reteta a construirii unei intimitati egocentrice a copilariei. Desi inscaunat doar la final, Teodosie cel Mic e, inca din primele pasaje, suveranul de drept al acestei lumi. Caci toate personajele sint create dupa chipul si asemanarea lui. Oricit ar incerca sa para de enigmatici si de «seriosi» in planurile si stratagemele lor, locuitorii regatului imaginar isi tradeaza adevarata natura in fata lui Teodosie, care functioneaza ca un fel de turnesol caracterologic. |
|
| Mihai IOVANEL, 30 noiembrie 2006, Cultura |
| Intr-un Regat mostenit de kinderul Teodosie, inca necopt pentru a domni, luptele pentu preluarea puterii sint acerbe. Comploturi si complotisti, tabere polarizate dpdv moral (dar raii sint nu mai putin simpatici decit cei buni), unelte razboinice si uneltiri asemenea, evadari spectaculoase, batalii finale grandioase, vorbe intelepte, dragoni, idile telenovelistice («Cea pe care o iubesti este sora ta»), o larga ilustrare a regnurilor biologice (furnici, pesti, oameni): romanul ia viteza. Prelevarea acestor secvente eterogene lasa probabil impresia de aiurism combinatoriu. Poate asa si e, dar ce conteaza? Imersiunea in poveste e totala: odata intrat in decor, renunti la fumat sau la alte activitati care te-ar putea rupe de fictiunea lui Razvan Radulescu. Textul e stapinit la nuanta. Nu e usor sa obtii o unitate din ghiveciul de surse alaturate dupa principiul «racul, broasca si stiuca». Dar autorul o obtine. Optim. Optimizat. |
|
| Catalin STURZA, 26 septembrie 2007, pe www.hotnews.ro |
| Ceea ce-i reuseste, de minune, lui Razvan Radulescu este recompunerea gustului, a aromelor, intr-un cuvint, a senzatiei copilariei. Lipsa tragicului, perspectiva quasi-inexistenta a mortii (dupa cum am spus, doar spectacol, bulion si cascadorie) pot fi ingrediente ale cocktailului care trezeste aceasta senzatie. Copilul in pijamale, care e trimis, fara voia sa, la culcare si care se strecoara, apoi, afara din asternut, pentru a porni in expeditii emotionante este, desigur, parte a aromei principale. Cofetaria Lamiita si cofetareasa Geta, eclerele si amandinele au, iarasi, o savoare aparte pentru generatiile care au prins cofetariile «de dinainte». Insa, si fara Lamiita, Bucuresti si piata Kogalniceanu – cu alte cuvinte, fara elementele circumstantiale datorate, sa spunem, backgroundului biografic al autorului –, gustul e acelasi, si senzatia se activeaza, pe tot cuprinsul cartii. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Razvan Radulescu
Viata si faptele lui Ilie Cazane
|
|
|
|
Ultimele aparitii
