|
|
 |
| Zum, 28 iunie 2010, pe mihaelaursa.wordpress.com |
 Nu faceti ochii mari (sau faceti-i) – romanul meu romanesc preferat e Teodosie cel Mic. Teodosie… care de fiecare data ma lasa fara cuvinte fiindca nu stiu ce poti sa zici despre o carte (aproape) enervant de perfecta. e greu, acolo totul face tzac-tzac-tzac, fiecare virgula isi are locul ei, fiecare cuvant e ales cum trebuie, pus unde trebuie, oricat ai cauta stridente sau alunecari nu gasesti. si apoi umorul. si rochiile Otiliei, fantoma. si povestile. si joaca. si stilul ala aproape clasic (ce descrieri!) in spatele caruia vezi scriitorul razand ghidus. si acvariul de lupta. si gata. |
|
| Catalin STURZA, 26 septembrie 2007, pe www.hotnews.ro |
| Ceea ce-i reuseste, de minune, lui Razvan Radulescu este recompunerea gustului, a aromelor, intr-un cuvint, a senzatiei copilariei. Lipsa tragicului, perspectiva quasi-inexistenta a mortii (dupa cum am spus, doar spectacol, bulion si cascadorie) pot fi ingrediente ale cocktailului care trezeste aceasta senzatie. Copilul in pijamale, care e trimis, fara voia sa, la culcare si care se strecoara, apoi, afara din asternut, pentru a porni in expeditii emotionante este, desigur, parte a aromei principale. Cofetaria Lamiita si cofetareasa Geta, eclerele si amandinele au, iarasi, o savoare aparte pentru generatiile care au prins cofetariile «de dinainte». Insa, si fara Lamiita, Bucuresti si piata Kogalniceanu – cu alte cuvinte, fara elementele circumstantiale datorate, sa spunem, backgroundului biografic al autorului –, gustul e acelasi, si senzatia se activeaza, pe tot cuprinsul cartii. |
|
| Mihai IOVANEL, 25 noiembrie 2006, Gandul |
| Era mult mai plauzibil ca Razvan Radulescu sa isi stinga tigara in fata cititorului decit sa dea drumul unei astfel de carti – un hibrid fermecator intre un basm pentru copii si un basm pentru cei mari, «heroic fantasy» si literatura comica, Tolkien si Alexandre Dumas. Povestea este atit de minunat spusa si de bine construita, incit creeaza dependenta. |
|
| http://chestiilivresti.blogspot.com/, 24 septembrie 2010, |
| Un minunat roman de aventuri pentru tineret. |
|
| Paul CERNAT, 21-27 august 2008, in Observator cultural |
| Singura certitudine deplina a acestei promotii e Razvan Radulescu, un prozator complet, de calibru. |
|
| Andrei GORZO, 21 decembrie 2006, Ziua |
| Scenaristul e pasionant de lucid, un maestru al momentului fierbinte privit la rece. Dar preferatul meu este romancierul: el reperzinta latura cea mai prietenoasa si mai jucausa a acestui mare talent si, cel putin in ochii mei, cea mai fericita. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 21 decembrie 2006, Romania literara |
| Romanul Teodosie cel Mic poate parea, la foiletare, un scenariu extins de cartoon. Un desen animat derulindu-se pe mai bine de 400 de pagini, continindu-si propriile momente alternative de imblinzire si de incitare. Istoricizat, insa flagrant anistoric, impinzit de personaje infantile, dar si de urzeli mai mult decit adulte, ludic si in acelasi timp ceremonios, e destul de dificil sa-i recompunem genealogia. De aici si tentatia constanta de a-l incadra in tipare venite cumva din afara literaturii. In fata unei epopei minimaliste care se desfasoara intr-o Muntenie dimboviteana si nu prea (mici regate continind deopotriva Bucurestiul, Petrila, Filiasiul, dar si Valea Capercilor, Capsunaria sau Ciupercaria), in care polii de putere sint divizati intre printul Teodosie cel Mic, Pisiciinele Gavril, Bufnita Kaliopi, Minotaurul Samoil, Fantoma Otilia si Somnul Protector Oliviu aliat cu Otto si cu Furnicile Vinete, inertiile oricarui cititor exersat se atenueaza. Romanul lui Razvan Radulescu trebuie incercat cu degetul, nu parcurs inot. Ceea ce avem in fata nu e un desen animat, ci o camera video indreptata spre un ecran. Genul proxim e reportajul netrucat sau reality show-ul. Abia intelegind aceasta vom putea admite ca, intr-adevar, pe acel ecran ruleaza un cartoon omogen. Dar si ca in jurul sau apar numeroase amanunte cu o consistenta ceva mai materiala decit pixelii. |
|
| Razvan RADULESCU in interviu cu Catalina GEORGE, 18 noiembrie 2006, Evenimentul zilei |
| Alice in tara minunilor a fost cartea mea preferata in copilarie. Am citit-o destul de devreme, cred ca la 7 ani. Am reluat-o apoi aproape in fiecare an, pina in adolescenta. Mi se intimpla si acum sa recitesc fragmente. Sint pasaje din ea care inca ma fac sa rid. Ar fi fost imposibil sa ma fortez ca anumite pasaje din Teodosie sa nu semene cu Alice. Dimpotriva, puteti sa cititi apropierea ca pe un fel de reverenta. Cit despre revolutie si lupta singeroasa din final, ele au legatura cu accesul meu limitat, ca adult, la propria copilarie si la emotiile ei. Este o lume pe care mi-o amintesc cu o precizie cristalina, dar dintr-o postura distanta. Amintirile copilariei mele sint ca dupa un geam gros, cam ca trenuletele electrice ce se invirtesc in vitrina. Simt o mare frustrare ca nu o pot atinge din nou, asta ma face furios, de fiecare data, si am vrut sa traduc aceasta furie in carte, cu o scena foarte violenta. |
|
| Razvan RADULESCU in interviu cu R. CHIRUTA, 18 noiembrie 2006, Suplimentul de cultura |
| Mi-a placut sa citesc. Plus ca mi s-a si citit cit am fost mic, mi se citea tot timpul. Asta a fost metoda favorita a mamei mele sa ma puna in pat. Imi citea povesti, uneori chiar si din carti pentru adulti. Mi s-a imprimat asa, un fel de necesitate de a asculta povesti si apoi de a le spune. Cartea ma incapsuleaza pe mine cum eram atunci si asa trebuia sa apara. Nu cred in lucrurile care, odata incheiate, mai pot fi descheiate si refacute. |
|
| Andrei TERIAN, 18 ianuarie 2007, Cultura |
| Basm postmodern si «istorie ieroglifica» a Romaniei contemporane, Teodosie cel Mic este, in acelasi timp, o poveste de o tristete iremediabila despre pierderea inocentei si despre imposibila intoarcere in lumea Povestii. O carte splendida, cum putine s-au mai scris la noi in ultimii ani. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Razvan Radulescu
Viata si faptele lui Ilie Cazane
|
|
|
|
Ultimele aparitii
