|
|
 |
| Codrin Liviu CUTITARU, octombrie 2009, in Dilemateca |
 Fictiunea lui Swift devine un edificiu migalos, edificiu situat pe un teren miscator – al psihologiei individuale si colective. Faptul ca arhitecturile lui sofisticate ramin in picioare, in asemenea conditii, este un argument al artei narative a scriitorului. |
|
| Rodica GRIGORE, 9 octombrie 2011, in Cultura, nr. 38 |
| Ultima comanda rescrie – si reciteste – pagini esentiale ale literaturii de limba engleza, cita vreme autorul isi asuma pe deplin toate experimentele modernismului, iar constructia generala a cartii tinde sa fie structurata, nu o data, astfel incit sa urmeze modelele de functionare ale gindirii, nu doar pe cele ale vorbirii – fie ea si colocviala, Graham Swift reusind, asadar, sa duca mai departe ceea ce incepuse Virginia Woolf mai cu seama in Valurile, text oscilind permanent intre trecut si prezent, prin intermediul monologurilor interioare ale personajelor. Numai ca la Graham Swift acest flux al constiintei devine si lucid efort de meditatie nu doar asupra existentei personajelor implicate, ci de-a dreptul asupra conditiei umane, aducind, indirect, in centrul atentiei, secolul XX in ansamblu, marcat de conflagratii mondiale si de violenta, toate de natura a pune insasi speranta in viitor sub un urias semn al intrebarii. |
|
| Narcisa BRASOVEANU, 6 martie 2011, in Echinox |
| Continutul narativ e aici construit astfel incit sa reuneasca simultan evenimente disparate, iar actorii-naratori, prin povestirile individuale intretesute, creeaza, in ordinea tabulara, o spatialitate extinsa temporal. Mai mult, prezenta golurilor informationale si a celor vizuale, precum si a capitolelor individualizate, a locurilor investite cu trasaturile temporale ale prezentului deigetic si, in cele din urma, paradoxurile de natura paraleptica (capitolul in care Jack Dodds apare in cadrul naratiunii de parca ar fi inca in viata) reprezinta tot atitea strategii de „spatiere” a povestirii. Departe de a fi un scriitor aflat in lumina reflectoarelor, Graham Swift este unul dintre scriitorii postmodernisti britanici atipici, remarcindu-se mai degraba prin izolarea fata de publicul cititor, dar si prin slaba aderenta comunicativa cu agentii domeniului publicistic. |
|
| Graham SWIFT in interviu cu Alina PURCARU, 6 iulie 2009, in Cotidianul |
| Povestile nu-mi vin in minte in fiecare zi. E un fel in care pur si simplu trebuie sa astepti si apoi, cind chiar iti vine o idee, se poate intimpla sa nu aiba neaparat forta necesara pentru a sustine un roman. Uneori, tot ce ai e o farimă de roman si nu stii cum s-o transformi intr-unul. Plus ca naratiunea in sine presupune tot felul de detalii tehnice dificile, e complicat sa organizezi, sa construiesti. Cititorii au remarcat ca in romanele mele imi place sa plonjez in trecut si o fac in moduri destul de complicate. La fel, imi place sa am o poveste care se petrece in imediat, cum e in Ultima comanda: o calatorie care dureaza o zi, dar in acelasi timp aduce la lumina toate istoriile personajelor si relatiile dintre ele. Imi place aceasta combinatie, in cazul meu merge bine, ma ajuta sa pun lucrurile cap la cap, sa reunesc personajele, sa aduc in prezent material din trecut. |
|
| Graham SWIFT in interviu cu Alina PURCARU, 3 iulie 2009, pe cotidianul.ro |
| Imi place sa am o poveste care se petrece in imediat, cum e in Ultima comanda: o calatorie care dureaza o zi, dar in acelasi timp aduce la lumina toate istoriile personajelor si relatiile dintre ele. Imi place aceasta combinatie, in cazul meu merge bine, ma ajuta sa pun lucrurile cap la cap, sa reunesc personajele, sa aduc in prezent material din trecut. |
|
| Elena CRASOVAN, 19 noiembrie 2009, in Orizont |
| Cartea este foarte bine scrisa, itele povestilor divergente sint maiestrit manipulate, secretele – gradual dezvaluite. Naratiunea principala se desfasoara intr-o singura zi, relatind viata obisnuita a unor oameni comuni. Dar, printre intimplari cotidiene, ies la iveala tragedii personale, iubiri tradate, asteptari inselate, multe lucruri niciodata spuse, intr-o ultima calatorie, un priveghi care incepe intr-un pub din Londra, continua intr-o masina inchiriata si se incheie pe cheiurile din Sud, la Margate, odata cu aruncarea in mare a cenusii lui Jack Arthur Dodds. Mortul e, de fapt, protagonistul, prezent de la inceput pina la sfirsit. Cutia cu cenusa ii reuneste pe toti in barul „lor”, de ea se impiedica pe rind prietenii, si-o paseaza, o ratacesc, nu stiu cum se cuvine s-o tina, ce ar trebui sa faca cu ea. Si impiedicindu-se de aceste „ramasite”, personajele il invoca mereu pe Jack cel viu, cu amintirile necosmetizate ale celor patruzeci de ani traiti alaturi. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Graham Swift
Pamintul apelor
|
|
|
|
Ultimele aparitii
