|
|
 |
| Daniel Cristea-Enache, septembrie 2010, in Ziarul de duminica |
 Dupa Nascut in URSS (2006), care incerca sa creeze o bresa in discursul compact anticomunist, Ultimii eretici ai Imperiului de acelasi Vasile Ernu ambitioneaza sa construiasca o nisa.
Reusita primei carti ramine una incontestabila. Cu un mix de nostalgie si ironie, autorul recupera si proiecta un comunism personal, privat, intim legat de virstele biografice la care il traise. Aceasta perspectiva atit de omeneasca, remarcabil modulata printr-o stilistica si o „dialectica” de uz propriu, intra in coliziune cu perspectiva cealalta, distantata si delocalizata, a specialistilor nostri postrevolutionari in condamnarea comunismului: acei subiecti veniti parca de pe o alta planeta, pentru a se ului de un totalitarism la care ei insisi au contribuit. |
|
| Ana CHIRITOIU, octombrie 2009, in Noua literatura |
| Daca prima carte ataca formula memoriilor, aceasta abordeaza urmatoarea specie non-fictionala de pe lista: scrisorile. Desi intr-o nota de la finalul cartii Ernu ne lamureste ca e vorba despre un pact fictioal, caci scrisorile publicate nu apartin defel vreunor personaje in carne si oase, marturiseste totusi ca volumul este suma unor „intimplari, idei, obsesii cu care autorul s-a confruntat in nebunii ani ai tranzitiei”. Este o marturisire in care se citeste o asumare dezarmata si e de mirare ca intimpinarile critice nu I-au prins vulnerabilitatea – le-ar fi scutit de multe reprosuri. Ce-I drept, Ernu isi continua contrapunctic profesiunea de credinta, confuzind cititorul (prea) naiv, prins deja in prea multe constructii si deconstructii ale conventiilor, spunind ca „nimic din ce este scris in acest volum nu-I apartine”..Cred ca, dincolo de orice discutii de teoria literaturii, care ar fi foarte util de aplicat acestui volum intr-un seminar, distanta dintre eseu si fictiune trebuie privita mai putin reductionist si cu mai multe nuante, nu ca o prapastie in fata careia trebuie sa decizi net pe care versant te afli, ci poate ca in fata unui piriu pe care te incumeti sa-l treci inot de pe un mal pe altul. |
|
| Florin DUMITRESCU, 4 februarie 2010, in 24-FUN |
| E o tiparitura primejdioasa pentru ordinea interioara a tarcurilor multinationale, in care oameni ca ei construiesc neabatut capitalismul. E un apocrif care le va scutura certitudinile, le va dezvalui perspective neasteptate si, mai ales, le va procura fiorii subversiunii, atunci cind il vor citi pe ascuns, in cubicule; disimulindu-l printre dosare si clipboard-uri; ferindu-l de privirea camerei de supraveghere, ca pe un samizdat. Intre un memo si un contact-report, se vor repezi sa citeasca un nou capitol al epistolarului dintre cei doi eroi, care par a fi ultimii partizani ai gindirii de gherila. Miza cartii este ca, tocmai, cititorii sa ii contrazica titlul, demonstrind ca erezia poate avea urmasi. |
|
| Alina PURCARU, 31 oct-6 nov 2009, in Suplimentul de cultura |
| Nascut in URSS a fost o carte intens disputata, dar pe linga Ultimii eretici ai Imperiului pare un cuminte Cuvint inainte. Daca in prima lui carte Vasile Ernu refuza sceptic discursul anticommunist si pro-occidental din motive mai degraba sentimentale, de data asta ataca agresiv, concertat si radical doua fronturi: si discursul de contestare a fostului regim comunist, si practicile capitaliste, iar tacticile cu care combate sint mult mai elaborate si ma subversive decit la debut. |
|
| Daniel Cristea ENACHE, 30 iunie 2010, in Observatorul cultural |
| Cartea de fata le este, intr-un fel, dedicata campionilor (dez)implicarii oportune, giruetelor moral-ideologice si profitorilor tuturor situatiilor din care coeficientul de risc a fost eliminat. Vasile Ernu nu ridica acum miza, asa cum s-a afirmat (Paul Cernat), fiindca mizele erau de la bun inceput importante, ci se straduieste sa schimbe formula. Elementul privat din Nascut in URSS trebuie convertit, in Ultimii eretici..., in raport politic; experientele personale se cer generalizate si extrapolate; iar interpretarea din unghi propriu si din interiorul fenomenului, asumat subiectiva, va fi substituita printr-o evaluare «rece», cu indice mai mare de obiectivitate. Intre ipostaza descriptiva si critica, de analist, si cea plastica, de prozator al cotidianului (post)comunist, autorul, extrem de pragmatic, alege varianta delegarii si intersectarii de roluri. |
|
| C. ROGOZANU, 28 nov-4dec 2009, in Suplimentul de cultura |
| Ideile vehiculate de Ernu sint de tipul acelora dupa care urmeaza o intrebare care materializeaza vorbele: „Bun, si? Acum ce facem?”. Aici se opreste intotdeauna autorul si acesta e farmecul cartii. Sa fim radicali, dar dupa ce sintem radicali, poate e cazul sa bem si o bere. Singurul radicalism afisat de Vasiliy Andreevici si de misteriosul A.I., tipul blind, un soi de Candide ajuns la batrinete, trecut prin toate ororile, este radicalismul abstinentei si al independentei. Ce vorbesc oamenii astia? Rezuma ginduri profunde de la Benjamin, Foucault, Marx si citi altii. Dar maxima satisfactie este vorba. Sint oamenii care au oboist sa vada fapta materializata. Principala lor satisfactie e sa deconstruiasca propagande si sa se tine de-o parte. |
|
| Iulia POPOVICI, 22-28 octombrie 2009, in Observator cultural |
| Tout proportion gardee, aceasta e si situatia din Ultimii eretici ai Imperiului, cea mai recenta carte(a doua) a lui Vasile Ernu, de vreme ce afirmatiile radicale si generalizatoare pe care acesta le face la adresa Patriei (a Romaniei), a intelectualilor ei etc ii apartin lui Vasiliy Andreevici, o voce fictionalizata, iar autorul n-are a si le asuma, cum ar putea cineva, in deplina onestitate, sa i le reproseze lui Ernu? |
|
| Vasile ERNU in interviu cu Ovidiu SIMONCA, 22 octombrie 2009, Observator cultural |
| Am o pozitie pe care mi-o asum direct. Vreau sa pun comunismul intr-un cu totul alt sens decit cel obisnuit, asa cum se discuta in mantra occidentala liberala actuala. N-am nimic cu aceasta grila de interpretare. Dar, dupa parerea mea, trebuie sa gasesti mai multe forme de interpretare a anumitor fapte. Eu am vrut sa scriu mult mai mult despre Romania si despre comunismul romanesc. N-am, totusi, foarte multe pagini, Romania nu s-a copt ca patrie, in mine. Romania este inca o limba straina. Multe afirmatii despre comunismul romanesc sint mai degraba tatonari rationale decit sensibile. Am o duritate fata de Romania, sint constient de asta. |
|
| Cosmin CIOTLOS, 20 noiembrie 2009, in Romania literara |
| Virste diferite, experiente diferite, ba chiar si opinii diferite, expuse pe larg intr-o corespondenta savuroasa si adeseori paradoxala. N-as vorbi totusi despre un roman epistolar, cit despre, schimbind ce-i de schimbat, dialoguri platonice. Ceea ce indreptateste impresia, remarcata de mai toti cronicarii, ca Ernu ia lucrurile de la zero, fara a se sinchisi de reziduurile analitice sedimentate in timp. |
|
| Paul CERNAT, 19-25 noiembrie 2009, in Observator cultural |
| Ce este, totusi, Vasile Ernu? Eseist? Prozator? Din toate cite ceva, dar, inainte de orice, un ginditor intelligent, incomod si personal, remarcabil prin amprenta stilistica si prin pozitia spirituala. Ultimii eretici…e o carte, in felul ei, clasica, ale carei deschideri vor „rodi” tot mai mult odata cu trecerea timpului. Mai vorbim peste 20 de ani. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Vasile Ernu
Nascut in URSS. Editie noua
|
|
|
|
Ultimele aparitii
