
|
|
 |
| Cosmin CIOTLOS, mai 2008, in Romania literara |
O carte despre indeciziile care-i ramin, de demult, mostenire unui om sigur pe el. Cu toate divergentele de atitudine care se simt, cu toate conflictele care par sa mocneasca de ceva vreme, intre Dan Sociu cel din 2005 si cel de anul acesta nu exista, dupa standarde valorice, litigiu. |
|
| Mihai IOVANEL, mai 2008, in Cultura |
Ingineria e tocmai ceea ce Sociu face impecabil. (Sociu este remarcabil de cerebral pentru un poet – sau pentru cliseul de poet.) Urbancolia e un roman capitalist: satisface cererea. Toate marfurile care fac rating in proza curenta sunt convocate aici: autofictiune, teoria conspiratiei (acest must have al elitei fictiunii contemporane), plus comunism, inclusiv in varianta post-. Plus un citat pe coperta unu din Pascal Bruckner, cel caruia ii este „adresat” romanul. Apreciez mult la Sociu cum functioneaza dialectica detaliu-constructie. E oricum remarcabil (dat fiind detaliul ca e poet) cum lucreaza in regim de proza pe secvente scurte: economic, fara a scinda directia, alternind efectele fara a da in stridente. Dar e si mai remarcabil, dat fiind ca traim intr-o literatura de romancieri cu gindire si dotari pentru proza scurta, cum Sociu scrie pe secvente scurte cu ochii la the big picture. |
|
| Dan SOCIU in interviu cu Ana CHIRITOIU si Gruia DRAGOMIR, mai 2008, in Noua literatura |
Unul dintre lucrurile pe care incerc sa le spun in cartea asta e ca nu inteleg nimic din ce se intimpla in lume. Dar noi sintem educati asa. Toata media e un fel de hipernaratiune si ultima lor grija e sa mai si intelegem ceva. |
|
| Luminita CORNEANU, iulie 2008, in Dilemateca |
Avind ca substanta epica povestea cu spionii care controleaza planeta si ca substanta subiectiva marturiile catre Pascal, romanul lui Dan Sociu este o constructie singulara in literatura noastra actuala. O alcatuire atit de avangardista putea cu usurinta sa fie o gaselnita, in absenta unui talent care s-o tina in friu. Insa acest mare talent lui Dan Sociu nu-i lipseste. |
|
| Andra MATZAL, 30 mai 2008, in Cotidianul |
Pascal Bruckner a primit de curind o scrisoare. Printre altele i se povesteste – in 200 de pagini in limba romana – despre cum stateau lucrurile acum citiva ani la Curierul de Botosani, la CoCoTV, postul de televiziune al aceluiasi oras, despre ofiterul american Derrin R. Smith, care, printre misiunile si operatiunile secrete din Moldova, isi facea timp pentru citeva exercitii de antreprenoriat local si reprize de sadomasochism, despre teorii ale conspiratiei si despre romanii care «nu se iubesc pe ei insisi, nu se iubesc intre ei si mai ales nu-si iubesc copiii». Si acestea sint doar citeva dintre episoadele pe care Dan Sociu, autorul scrisorii, i le povesteste scriitorului care a sucit atitea minti cu Luni de fiere. Oricit ar parea de neverosimil un context in care toate acestea sa mearga mina in mina, continutul scrisorii este, in cea mai mare parte, autobiografic, istoria reala fiind traversata de atita fictiune cit sa creeze ambiguitatea din care se nasc mitologiile contemporane. |
|
| Chris TANASESCU, 3 iulie 2008, in Time Out Bucuresti |
Stilul prea talentatului autor oscileaza undeva intre melancolia etilic-damnata a lui Erofeev si dezinvoltura tot alcoolica, dar sexy-blaze, a lui Bukowski. Mai este insa si fluenta inselatoare a unor atente referinte politice, istorice si cinematografice, combinate cu fictiunea si cu modernele teorii ale conspiratiei, trasatura care il aduce pe Sociu in traditia lui Gore Vidal (alt erotoman) cel din «Myron» si din «Myra Breckinridge», carti pe care chiar daca nu le-o fi intilnit, tinarul nostru poet le deduce prin stilul lui dezinhibat. Caci, desi face o ampla si nostalgica partitura a masturbarilor povestitorului, Urbancolia este, desigur, departe de a fi asa ceva ea insasi. |
|
| Bogdan ROMANIUC, 28 iunie-4 iulie 200, in Suplimentul de cultura |
Urbancolia este «o poveste cu fapte reale, dar si cu fantasme», un roman in cea mai mare parte autobiografic, o falsa scrisoare catre Pascal Bruckner in care realitatea si fictiunea se impletesc armonios. Poetul Dan Sociu pregateste o continuare a romanului Urbancolia, mutindu-si «autobiografiile fantasmatice» din poezie in proza. |
|
| Dan SOCIU in interviu cu Bogdan ROMANIUC, 28 iunie-4 iulie 200, in Suplimentul de cultura |
Daca in poezie am renuntat la autobiografic, trecind la ceea ce numesc post-confesiv (si in felul in care Sigur Ros, de exemplu, e post-rock, adica pastrind elemente importante din rock, dar fiind altceva), o sa-mi mut autobiografiile mele fantasmatice in proza. |
|
| Serban AXINTE, 24-30 iulie 2008, in Observator Cultural |
Cartea este bine scrisa, contine pasaje de o finete rar intilnita in proza de astazi si scene de o candoare iesita din comun, care, cel putin la nivel psihologic, se dovedesc a fi de impact. |
|
| Paul CERNAT, 24-30 iulie 2008, in Observator cultural |
Scump la scris, flegmatic, dar cu pusee sarcastice, Sociu stie sa creioneze situatii expresive din citeva linii. Citeva flash-uri sint irezistibile: Diriga filmind, pentru promovarea postului TV, un clip publicitar cu mesaj erotic, consumul de alcool la trei ani, deplasarea copiilor in literele ce alcatuiau, pe stadion, numele lui Ceausescu… Stilul ramine mereu de un umor continut, pigmentat de licentiozitati, iar masochismul cinic abia mascheaza amaraciunea. |
|
 | | 1 | 2 | |  |
|
|
 |
|

|
|