Romanul surprinde substratul antisemit al practicilor comuniste, universul intolerant, fanatic si meschin al nomenklaturii, afinitatile dintre exclusivismul rasist al nazismului si obsesiile xenofobe ale aparatului stalinist. Imaginarul totalitar era bantuit de imaginea «intrusului», a inamicului infiltrat, a conspiratiei insidioase: kulacii erau agentul dizolvant al comunitatii perfect omogene, evreii erau vazuti ca element distructiv pe care nazistii au decis sa-l anihileze. Mai ales dupa 1946, Stalin a imbratisat fixatiile naziste legate de «cosmpolitismul plutocratic». Vasili Grossman a trait el insusi ceea ce Robert C. Tucker numeste ascensiunea bolsevismului de extrema dreapta: «Cartea Neagra» a crimelor impotriva populatiei evreiesti din teritoriile ocupate de nazisti, scrisa impreuna cu Ilya Ehrenburg, a fost retrasa din circulatie si topita.

In raport cu tezele care sustin ca doar nazismul ar fi reprezentat Raul radical, comunismul fiind cumva doar rau (the lesser evil), romanul lui Grossman insista pe faptul ca bolsevismul a fost el insusi o incarnare a demonismului politic, un nihilism camuflat, dar nu mai putin real, un sistem inuman si anti-uman, deci expresie egal de nociva a Raului radical. Originile catastrofei nu se situau (doar) in psihologia morbida a lui Stalin, ci in primul rand si in chip decisiv in utopia bolsevica formulata de Lenin. Iar relativismul etic al leninismului provenea din marxism, din iacobinism, din radicalismul de stanga. Este ceea ce a inteles pontiful ideologic comunist Mihail Suslov, membru al Biroului Politic si secretar al CC al PCUS atunci cand i-a spus lui Grossman ca romanul sau «dusmanos» nu va fi publicat in URSS in urmatorii o suta de ani. Am discutat romanul lui Grossman precum si povestirea-meditatie Panta Rhei (aparuta la Humanitas in traducerea Janinei Ianosi) de-a lungul anilor in cadrul cursurilor mele despre comunism, fascism si radicalism politic. Le recomand ca bibliografie indispensabila celor care studiaza totalitarismul, aceasta patologie politica ale carei efecte sunt departe de a se fi stins.

Actiunea cartii incepe in 1942 si se incheie un an mai tirziu, odata cu intrarea armatei rosii in Ucraina. Chiar daca pilonul central al actiunii romanului este batalia de la Stalingrad, care decide cursul evenimentelor, sintem martorii unei fresce impresionante a societatii staliniste, cu toate neajunsurile sale. Urmarim de-a lungul cartii drumul mai multor personaje, din Rusia sovietica pina in Europa de Est. Niciodata insa Grossman nu-si judeca personajele, ci doar le infatiseaza destinele.

Cartea se sfirseste in aceleasi imagini sumbre, abia intrezarindu-se o urma de speranta, la fel ca in romanele lui Dostoievski: “E inca intuneric si frig, dar curind de tot se vor deschide larg usile si obloanele, iar casa se va insufleti, se va umple de risete si plinsete de copil, vor rasuna zoriti, gingasi pasi de femeie, si prin casa va trece, sigur de sine, stapinul”. Asemanarea cu Amintiri din casa mortilor este foarte mare, cel putin la nivelul imaginii inchisorii.

Sint 900 de pagini, cronica de familie, cronica de razboi, fresca sociala. Avem, apoi, asediul Stalingradului, arde Volga cind dau nemtii foc la rezervoarele de petrol, avem popota, ofiterime, tanchisti, marinari de pe Volga, Stalin si Hitler sint personaje, apar in doua sau trei locuri, avem ghetouri evreiesti, lagare naziste, lagare sovietice, transee, mame care-si duc fiii la cimitir, dialoguri despre Cehov si Tolstoi, naturaletea cu care rusul omoara nemti, sintem in biroul lui Himmler, avem amintiri teribile de la teroarea lui Stalin din 1937, cind intr-un singur an, dintr-o dragoste fata de partidul sau, a decimat cam un milion si jumatate din elita lui, avem narodnici, bolsevici, descumpaniti sau autodistrusi, copii care asista la moarte si chiar o scena ingrozitoare – moartea micutului evreu David intr-o camera de gazare uitindu-se foarte des intr-o cutie de chibrituri in care are o larva de gindac –, avem conflicte intre ASS si armata, reflectii multe, dialoguri, si deci doua lucruri principate: faptul ca in secolul XX nazismul cu bolsevismul au fost frati, au fost emisferele aceluiasi rotund si ca de cealalta parte este ideea evreiasca, cea care indiferent in ce parte s-ar afla trebuie sa sufere din cauza mizeriei noastre, plus faptul ca inainte de a fi absolut ortice, trebuie sa raminem oameni.