 |
| Gabriela GLAVAN, septembrie 2010, in Dilemateca |
Pentru Andrei Makine, istoria si memoria se intersecteaza in registrul sumbru al esecului si al suferintei, intr-o continua drama a inadaptarii. Ivan Sutov, un scriitor rus exilat in Franta, traieste o criza existentiala intensa. La cincizeci de ani, totul in viata sa pare ca se destrama in iluzie si neputinta. Si-a pierdut putina faima dobindita in lumea literara, a devenit aspru si incrincenat in discurs si atitudine, iar iubita sa, mult mai tinara, nu mai pare dispusa nici sa-l admire, nici sa-i tolereze vituperatiile la adresa prezentului decazut. Il paraseste pur si simplu, lasind in urma citeva carti si o scrisoare politicos-binevoitoare. […]
Desi povestea are accente melodramatice uneori neverosimile, ramine o marturie tulbura toare despre o experienta-limita. Volski si Mila sint, fatalmente, victimele marii istorii – ca intotdeauna, cruda si oarba –, insa ei sint si prilejul unei meditatii despre experienta si memoria individuala ca repere autentice in explorarea trecutului. |
|
| Adriana BITTEL, nr. 909, 2010, in Formula As |
Ceea ce vrea sa spuna Andrei Makine cu noul lui roman impregnat de o tulburatoare nostalgie e ca o lume fara memorie, care traieste doar in usuratatea clipei, se indreapta spre haos. Ca societatea in care banul face legea creeaza oameni infirmi sufleteste, incapabili de fericire. In avion, la intoarcerea in Franta, Sutov are impresia ca pleaca de nicaieri si merge spre nicaieri, ca pentru el nu mai exista o destinatie adevarata. |
|
| Serenela GHITEANU, 8 iunie 2010, in revista 22 |
In Viata unui barbat necunoscut, acumularea suferintelor nedrepte ale eroului, ca si ale unui intreg popor, este adusa aproape de limita suportabilului. Scenele de razboi sau scenele unui mare oras prada foametei, cu oameni emaciati care se tirasc pina cad sau ingheata in picioare, rapusi de anemie ca si de ger, sint demne de pictura unui maestru. De la asaltul Leningradului, foametea, bombardamentele, lagarele sovietice din epoca stalinista, pina la viata de zi cu zi din URSS-ul anilor ’60, avem o concentrare de Istorie traita din perspectiva unui om obisnuit, simplu, dar in acelasi timp exemplar, pentru ca e inzestrat cu harul iubirii. Din aceasta tragedie singulara, naratorul il exclude pe Dumnezeu, dar preia lectia crestinismului, aceea a iubirii neconditionate ca mijloc de salvare.
Din iubire, Volski se va ocupa de niste copii cu diverse handicapuri, invatindu-i sa cinte si sa joace teatru. Restul vietii sale se dedica, astfel, acestora, prelungind dedicarea Milei de altadata. Arta e cea de a doua care salveaza, dupa iubire, pentru ca, pe vremea blocadei, Volski insusi, impreuna cu Mila, jucau teatru pentru a-i ajuta pe oameni sa supravietuiasca si se straduiau sa ii inlocuiasca mereu pe actorii care mureau, unul cite unul, de inanitie.
Romanul lui Makine este construit si pe ideea de calatorie: Sutov calatoreste ca sa invete o lectie de viata de la Volski, apoi il ajuta pe acesta ca, inainte de azil, sa revada malul riului unde cinta pentru a-i imbarbata pe soldati. Intrebarea nerostita, pe care o gasisem printre rinduri, «cine traieste cu adevarat?», primeste raspuns limpede: Istoria poate fi oribila, evenimentele sint trecatoare, ramine sa stii sa nu te lasi distrus de nimic cu ajutorul iubirii. |
|
| Claudiu CONSTANTINESCU, 22 aprilie 2010, in Dilema Veche |
Frumos e ca acum story-ul sare de unde nu te astepti: initial, potolit, dintr-o mansarda pariziana unde un scriitor (rus, 50 de ani, 20 de ani de exil francez, marginal ca notorietate) rememoreaza, cu tristeti experte, destramarea relatiei lui cu o juna aspiranta; ulterior, cu un zvicnet de atlet supradopat, dintr-o odaie petersburgheza unde un batrin (intrat cu totul accidental in cadru) preia rolul de protagonist, istorisindu-i scriitorului viata lui de anonim chinuit (blocada Leningradului, iubire, izba, gulag, azil psihiatric, mutenie, «enormitatea absurdului», «circul negru») – o biografie (grea, strivitoare) din «funesta paranteza sovietica», din deceniile care (uriasa vorba!) «au despartit-o pe Rusia de destinul sau». Aici e si drama: in faptul ca oamenii au avut, chiar si atunci, o soarta. |
|
 | | 1 | |  |
|
|
 |
|