Dacă în Cititorul, puterea argumentară a lui Schlink mi s-a părut curajoasă şi de o acurateţe rară, cu Weekendul mă simt ca avănd în faţă "opera" unui copilaş care de-abia a învăţat să ţină creioanele colorate în mână şi e fascinat de faptul ca acestea lasă urme pe hărtie şi pe deasupra şi colorate: rezultatul nu este decat o mâzgăleală. Cam aşa am simţit şi eu ideile, argumentele din acest roman: nişte linii drepte care brusc devin curbe sau invers, în funcţie de cheful sau plictisul "pictorului". 

Firul narativ este pe alocuri pur şi simplu neverosimil. Pe primul loc este pasajul în care o puştoaică, probabil de-abia trecută de 18 ani, venită împreună cu părinţii la agapa de sărbătorire a ieşirii din închisoare a teroristului Jorg de cincizeci si ceva de ani, se strecoară goală în camera lui încearcând să îl seducă. La refuzul acestuia, puştoaica face ca toţi dracii, goală în public, sub ochii părinţilor. Părinţii dau dovadă de o foooooooarte mare întelegere (what the f... ?!), considerând dorinţa fetei lor de a i-o trage ăstuia ca fiind normală, pentru că, vezi tu, puştoaica işi dorea foarte mult să se poată lăuda că "s-a culcat cu marele terorist" (!!?) Şi asta în condiţiile în care la început tatăl, prieten de-al teroristului din tinereţe, participant şi el la lupta de dinainte de crime , îl provoca, condamnându-i vehement crimele!! Mda, s-a sugerat că fata era foarte răsfăţată, aşa cum recunoaşte şi tatăl ei, un patron de laboratoare dentare (!), dar totuşi...

Oricum, dacă la început aproape toţi l-au bălăcărit, până la urmă toţi se împacă cu Jorg şi romanul se încheie într-o notă oarecum optimistă. Greşelile sunt lăsate în trecut, viaţa merge înainte. Faza rea e că s-a ajuns acolo parcă nefiresc. Dintr-o dată totul colcăie de concordie. Apare şi vestea ca Jorg a obţinut graţierea deoarece s-a descoperit că are cancer şi nu mai are mult de trăit: poate din cauza asta se împacă toţi cu Jorg şi fiecare cu fiecare. Asta, aşa, ca să mă dezamăgească de tot: nu poţi spune că Jorg a ajuns să îşi dea seama că terorismul e o porcărie, şi că în lupta dusă de el nu mai crede aproape nimeni, ci a încheiat lupta cu sistemul pentru că era pe moarte. Bleah! Un final încropit, facil, din categoria romanelor "soap opera".

Concluzie: Weekendul mi-a stricat weekend-ul.

http://toatecelerele.wordpress.com