|
|
 |
| Elisabeta LASCONI, nr. 9-10 / 2010, in Viata Romaneasca |
 Naratorii celor doua romane (Calatoria elefantului de Jose Saramago si Zilele regelui de Filip Florian) sint contemporanii nostri, nu ai printului Carol si nici ai arhiducelui Maximilian, asa ca isi permit ocheade retrospective, jucause sau volubile, tandre sau sarcastice, compatimitoare sau severe. (…)
Dincolo de toate, s-ar putea intimpla ca ambele romane sa provoace iubirea cititorilor mai mult decit respectul ori laudele criticii, sa ocupe un loc de carte preferata din opera autorilor, cu o clara constiinta a faptului ca nu sint capodopere, ci doar doua romane incintatoare, bune de reluat la a doua lectura dupa ce ai apucat sa le uiti. Ar insemna sa intre intr-o categorie de o fluiditate continua, de romane ale inimii insotite mereu de o mare placere a recitirii. |
|
| Razvan Mihai NASTASE, noiembrie 2008, in Noua literatura |
Zilele regelui este in egala masura roman de dragoste, roman politic, fresca sociala si istorica. Pasajele erotice sint delicate, venind din directia romanului liric al lui Macedonsky, Thalassa, iar tabloul Bucurestiului aminteste vag de Mateiu Caragiale. Constructia narativa se structureaza pe doua planuri perfect intrepatrunse: istoria
mare (in care personaj este principele, ulterior regele Carol I) si istoria mica (a dentistului si a mahalalelor pitoresti). Deosebit de reusite mi s-au parut paginile asa-zis politice (vezi, de pilda, episodul intilnirii lui Carol cu sultanul pentru confirmarea pozitiei de domnitor).
Cel mai recent roman al lui Filip Florian este o carte frumoasa (prin stil) si inedita(prin tema si poveste). |
|
| Irina PETRAS, iunie 2009, in Apostrof |
| Cartea a fost chiar numita „bomboana”, in sensul bun, fireste. O explicatie ar fi aceea ca exista o asteptare lunga si larga pentru lucrurile mai putin aspre, mai putin colturoase, mai putin problematice decit realitatea si fictiunea ei din ultima vreme. O alta sta, nu-i nici o indoiala, in paleta rafinata a prozatorului, caruia ii sint la indemina cele mai bogate matasuri lexicale, insirarile de lucruri rare ca scoase dintr-un sipet cu comori, frazarea invaluitoare, hipnotizanta, pe care cititorul o urmeaza batind cadenta si lingindu-se pe buze. |
|
| Anca GATIN, iulie, 2010, in Dilemateca |
| Romanul lui Filip Florian, Zilele regelui, are in prim-plan o triada de personaje: regele, dentistul si motanul. Motanul are un ascendent asupra celorlalti doi componenti ai triadei: nu specia umana este victorioasa in confruntarea cu viata, ci specia felina. Siegfried are toate inzestra rile genetice care fac din el un invingator. Limitat in zona lucrurilor simple, motanul reuseste in misiunea suprema, in care regele esueaza lamentabil: simte forta iubirii sacre. Inregistrind evolutia personajului felin, romanul desfasoara viziunea asupra unei lumi in care sacrul se retrage, se repliaza in teritorii nebanuite, in zonele cele mai umile, oferind sansa la implinire unor destine marunte precum cel al motanului Siegfried sau al stapinului acestuia, dentistul Joseph Strauss. Siegfried insusi avertizeaza ca «lumea e mai mult decit banuim». Lucruri mari sint camuflate in spatele lucrurilor mici. O privire superficiala poate fi inselatoare. Ceea ce pentru urechile oamenilor e doar torsul pisicii... e mult mai mult decit atit, e cintec, iar Siegfried revine in repetate rinduri asupra acestei regretabile erori de perceptie: «voi oamenii credeti ca mitele torc». |
|
| Gelu IONESCU, ianuarie 2009, in Apostrof |
| Placerea de a citi proza lui Filip Florian este si o consecinta a cultivarii savante a amanuntului, care insa nu cade in letargia lungimilor datorita unui dar de a sugera, fara a obosi, complexitatea unei situatii sau potentiala ei semnificatie din intreg. Lumea acestui roman este bine imprejmuita de vigilenta autorului: ai impresia ca orice gest sau chip sau situatie a istoriei “mici”, pe care romanul o ilustreaza, ar putea deveni o alta, noua, istorie – adica o continuare pe care naratorul ar fi mereu capabil sa o scrie: arta de a te opri e tot atit de importanta cit si aceea de a continua. |
|
| Filip FLORIAN in interviu cu Alina PURCARU, 9 octombrie 2008, in Cotidianul |
| Intr-un fel chiar ma intreb daca n-am exagerat cu obsesia pentru cartea asta. Nu in sensul literar, pur si simplu, in sensul vietii personale. Eu totdeauna am considerat ca o carte sau literatura e doar o bucata de viata si ca viata trebuie luata asa, cu totul, cu un dozaj cit mai bun intre toate. Mi-am vazut totdeauna de toate obsesiile, de toate placerile mele, linistit, neavind niciodata sentimentul ca scrisul e mai important si ca nu trebuie sa merg in Delta sau la munte fiindca am de scris. Asa am facut pina acum. Din pacate, la un moment dat, cartea asta m-a prins atit de tare incit chiar am renuntat la multe altele ca sa pot sa lucrez si chiar ma intreb daca am facut bine. In orice caz, e o schimbare pentru mine. |
|
| Filip FLORIAN in interviu cu Andrei MANOLESCU, 8-14 ianuarie 2009, in Dilema Veche |
| N-am cum sa-mi comentez eu propria scriitura, insa cred ca marele meu noroc e ca atunci cind scriu reusesc sa ajung la un fel de surzenie fata de ce e in jur, ca un autism bun si norocos. Faptul ca reusesc – si sper sa-mi meaga tot asa si mai incolo – sa fiu imun la ceea ce e in jur atunci cind scriu, ma face sa ramin strict cu miza si cu placerea mea. Scriu cit sa-mi placa mie foarte mult ce iese. Poate de aici sa vina acest stil. Totdeauna am incercat sa citesc cu un ochi cit mai strain, la o perioada de timp dupa ce am scris textul, ca si cum ar fi cartea altuia. Ca si cum ar fi o carte care-mi face mare bucurie. In momentul in care simt cit de cit, asta inseamna ca-i bine si merg mai departe. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 noiembrie 2008, in Romania literara |
| Lui Filip Florian ii place sa intoarca pe toate fetele si sa treaca prin mai multe ape fiecare scena, comunicind la vedere si subteran cu ansamblul compozitional. Citite cu delectare, fragmentele nu scapa si nu se pulverizeaza intr-o scriitura artistcentrifugala. Totul se tine bine. Proza este extrem de riguroasa, atent regizata (daca nu chiar calculata), fiecare detaliu intrind in textura si in simbolistica intregului. |
|
| Daniel CRISTEA-ENACHE, 7 ianuarie 2008, in Evenimentul zilei |
O fermecatoare istorie berlinezo-balcanica parcurgem in Zilele regelui, de Filip Florian (Editura Polirom): al doilea volum personal al unuia dintre cei mai pregnanti romancieri din generatia inca-tinara.
Alaturi de Razvan Radulescu, Bogdan Popescu si regretatul Sorin Stoica, Filip Florian intra intr-un carre de asi al prozei careia ii spunem „noua“ din stricte necesitati de incadrare. Prima jumatate a romanului sau e absolut splendida, iar fluctuatiile ulterioare si finalul diminuat dau un roman perfectibil. Ecuatia valorica nu mai are insa necunoscute in cazul acestui prozator artist si meticulos, in filiatia lui Stefan Agopian. |
|
| Marius CHIVU, 6-12 noiembrie 2008, in Dilema Veche |
| Stilist desavirsit, dispus sa riste noi formule romanesti, ambitios si pretentios cu ce scrie, dincolo de orice teribilism, moda sau compromis, dedicat literaturii adevarate, nu surogatelor, Filip Florian este un scriitor rar, iar Zilele regelui, un statement al artei sale. |
|
 | | 1 | 2 | 3 | 4 | |  |
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
|
Francis Scott Fitzgerald, Kazuo Ishiguro, Tracy Chevalier, Filip Florian
Pachet promotional Top 10+ (17-20)
|
|
|
|
Ultimele aparitii
