Traducere din limba rusa si note de Adriana Liciu

Publicat pentru prima oara sub forma de foileton in revista Russki Vestnik pe tot parcursul anului 1866, romanul Crima si pedeapsa este o analiza psihologica a crimei si a implicatiilor sale morale. „O fiinta superioara are oare dreptul sa savirseasca o crima daca aceasta este in folosul intregii umanitati?” – iata intrebarea care il macina necon­tenit pe Raskolnikov, un fost student idealist, excentric si mizantrop, in ceasurile lungi de meditatie din odaia sa strimta de la mansarda. Sub presiunea saraciei cumplite, a insingurarii si a sentimentului de zadarnicie a tuturor aspiratiilor sale, aceasta teorie indrazneata este pusa peste noapte in aplicare, ducind la un dublu asasinat de o salba­ticie care zguduie intreg orasul Sankt Petersburg. Dostoievski anali­zeaza cu intuitia unui fin psiholog cauzele crimei, dilemele personajului sau, pendularile sale launtrice intre bine si rau, rational si irational, psihologia ucigasului si a anchetatorului, avansind in final posibili­tatea mintuirii prin iubire, umilinta si jertfa de sine. Original, fasci­nant si tulburator, romanul Crima si pedeapsa ilustreaza admi­rabil criza sociala si spirituala a epocii, avind o influenta profunda asupra fictiunii secolului XX.

 

„Un scriitor al carui interes se indreapta mai degraba catre conditia umana mizera, catre pacat, viciu si catre haurile poftei trupesti si ale patimii, decit catre nobletea sufletului si a trupului.” (Thomas Mann)

 

„Dostoievski este singurul psiholog de la care mai pot invata ceva.” (Friedrich Nietzche)

 

„Crima si pedeapsa este povestea unei idei, pe care o intruchipeaza, pro si contra, toate personajele cartii, si nu doar Raskolnikov: ideea naturilor superioare infringind obstacolele, a luptei cu stupidele prejudecati umanitariste, a alesilor ce dispun in voie de inertul material uman, a conducatorilor cu drepturi nelimitate si subjugind pe temeiul unui plan calculat la rece milioane de sclavi, a fortei neinduratoare careia trebuie toti sa i se supuna fara sa cricneasca, ideea cezarismului, ideea napoleoniana, ideea supraomului.” (Ion Ianosi)

 

„Intotdeauna ne imaginam eternitatea ca pe ceva vast, nemasurat. Dar de ce tinem neaparat ca ea sa fie nemasurata? Ce-ar fi daca, in locul nemarginirii, am gasi o camaruta, o baie a unei case de tara, intunecata si trista, cu colturile pline de pinze de paianjen...?” (F.M. Dostoievski)