Romanul Viata lui Kostas Venetis contine aventurile unui picaro cu identitate scindata – virtual ascet convertit la o religie a viciului. Tinarul Kostas Venetis, care uceniceste in anii copilariei intr-o manastire din Grecia de la sfirsitul secolului al XIX-lea, cunoaste o spectaculoasa schimbare la fata: invertit demonic (cu orgolii de supraom nietzscheean), strabate spatii dintre cele mai variate – cunoaste mizeria si fascinatia Istanbulului, pitorescul unui Bucuresti ce aminteste de atmosfera din Princepele si din Saptamina nebunilor, efervescenta Parisului revolutionar, splendoarea Vienei, melancolia Venetiei, miscindu-se prin felurite medii, de la pegra tavernelor la cercurile nobiliare. Poveste despre initierea intru Rau, in care Sodomia si jocul intertextual, violenta si notatia rasfatat calofila, cabalismul si mitul conspirationist, fictiunea si documentarismul, crima si complexele oedipiene se imbina in urzeala unei istorisiri initiatice deghizate in thriller, Viata lui Kostas Venetis se plaseaza in linia decadentilor de acum un veac. Dincolo de luxurianta actiunii si pitorescul descrierilor, cititorul este invitat sa descopere taina vietii lui Kostas Venetis si pe romancierul Octavian Soviany, care egaleaza acum si pe teren prozastic bine-cunoscutele sale performante poetice.

 

„Cind pacatosul are revelatia sacrului, nimic si nimeni nu-l mai pot intoarce. Cam asa e si cu scriitorul: o sa va lingeti pe degete cu limba romana a lui Octavian Soviany, curgatoare, spumoasa, arhaica si nervoasa, o sa chefuiti si o sa suferiti odata cu personajele lui retro si cu pasiunile lor sfisietoare in cel mai savuros roman de epoca din literatura romana recenta.” (Alexandru Matei) 

 

„Am convietuit sapte ani. Mai intii a fost doar un nume, descoperit de Nora Iuga, intr-un cimitir marginas dintr-o capitala occidentala. Apoi a devenit o umbra care s-a furisat in paginile romanului Textele de la Monte Negro si in citeva din poemele mele. Uneori mi s-a parut ca il zaresc, cu palaria lui neagra trasa pe ochi, prin fumul gros de tigara din nu mai stiu ce loc de pierzanie bucurestean, la ore de noapte tirzii; ba intr-un rind, chiar mi-a aratat unul din vestitele sale numere de iluzionism. Astfel ca umbra s-a facut incet-incet trup, iar dupa aceea poveste. Am scris sapte ani la aceasta istorie, intrerupind si reluind, ca intr-o relatie in care nu esti sigur de celalalt si, de la un punct incolo, nici de tine insuti. Am fost mereu chinuit de gindul ca nu voi izbuti sa-i duc povestea la bun sfirsit. Iar atunci cind deveneam tot mai constient de putinatatea puterilor mele de romancier, mi se nazarea ca-i aud risul sarcastic, confirmindu-mi lipsa harurilor de povestas si recomandindu-mi parca sa ma apuc de gradinarit sau de contabilitate. Ceea ce public acum e doar inceputul unei povesti, careia ma intreb daca o sa-i dau vreodata de capat. Si ma mai intreb, de asemenea, la fel ca unul dintre personajele acestei hagiografii: oare ce s-ar fi ales de mine daca nu l-as fi intilnit niciodata pe Kostas Venetis?” (Octavian Soviany)