Domeniu: Literatură universală -> Engleză
Literatură universală -> Clasici
Literatură universală -> Beletristică
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Esențial
Număr pagini: 224
ISBN: 978-973-46-6693-5
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2017
Aldous Huxley
Galben de Crome
În stoc

Traducere din limba engleză şi note de Daniela Rogobete

Galben de Crome, primul roman al lui Huxley, apărut în 1921, este o satiră socială rafinată, de un umor subtil, care ia în derîdere modele şi snobismul „lumii bune” britanice, cu toanele, preţiozitatea şi superficialitatea ei. Personajul central al cărţii, tînărul poet Denis Stone, soseşte într-o vizită la conacul Crome al familiei Wimbush. Aici întîlneşte o întreagă societate venită să se destindă. Astfel, romanul explorează o reţea de relaţii şi raporturi sociale din cele mai diverse, căci fiecare personaj are cîte o obsesie ce-l marchează. Henry Wimbush, proprietarul domeniului Crome, un aristocrat bonom şi rupt de realitate, scrie o istorie a familiei, ceea ce-i permite lui Huxley să insereze cîteva pagini de un umor savuros din acea prezumtivă istorie. Soţia lui Henry, Priscilla, pariază maniacal la curse şi la meciuri de fotbal pe baza horoscoapelor. Mary Bracegirdle e obsedată de „reprimările” sexuale şi cade în plasa unui cuceritor de profesie. Domnul Scogan, un mizantrop ratat şi cinic, îşi expune tuturor teoriile despre omenire. Denis însuşi, îndrăgostit fără speranţă de tînăra Anne, compune în minte versuri care să-i definească stările, dar amînă mereu orice decizie. Întreaga lume descrisă aici de prozatorul britanic are un aer mecanic şi ridicol, fără a fi lipsită de umanitate, iar ironia şi şarja comică sînt omniprezente.

„Iată o carte mult prea ironică pentru a fi numită satiră şi mult prea sarcastică pentru a fi considerată ironică. E genul de roman care îi va înfuria pe cei ce iau în serios totul, inclusiv pe ei înşişi.” (F. Scott Fitzgerald)

„Îţi vine greu să-ţi înfrînezi entuziasmul în faţa romanului Galben de Crome. E irezistibil de comic şi de penetrant în critica sa asupra vieţii cotidiene.” (Daily Express)

„Tonalitatea naraţiunii lui Huxley e foarte potrivită cu titlul: de un galben aprins, un galben puternic, ce sugerează strălucirea însufleţitoare a verii.” (Times Literary Supplement)

Galben de Crome nu este doar amuzantă şi ingenioasă în sine... ci şi o mostră de observaţie extrem de precisă. Exact acesta e stilul în care vorbesc tinerii, iar reacţiile lor faţă de diversele categorii de bătrîni sînt redate admirabil. E o carte cuceritoare.” (The Spectator)

 

    

29.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Aldous Huxley (autor)

Aldous Huxley (1894-1963) s-a născut în oraşul englez Godalming, comitatul Surrey, într-o familie cu o îndelungată tradiţie intelectuală. În 1908 şi-a început studiile la Eton College, iar după o întrerupere de doi ani le-a continuat la Balliol College din Oxford. În 1916 a publicat prima sa carte, volumul de versuri Roata în flăcări (The Burning Wheel). Patru ani mai tîrziu, în 1920, i-a apărut un volum de povestiri, Limbo, urmat – la doar un an – de primul său roman, Crome Yellow (Galben de Crome). Brave New World (Minunata lume nouă), unul dintre romanele de referinţă ale secolului trecut, a fost publicat în 1932. În 1937 Huxley s-a mutat în Statele Unite împreună cu soţia sa, Maria, şi fiul lor, Matthew. A locuit pînă la sfîrşitul vieţii în sudul Californiei şi în New Mexico, s-a apropiat de filozofia orientală şi a scris o vreme scenarii de film. Tot aici a început să experimenteze drogurile psihedelice, relatîndu-şi ulterior trăirile în faimosul eseu The Doors of Perception (Porţile percepţiei) din 1954. Huxley a publicat de-a lungul vieţii numeroase romane, volume de povestiri, eseuri şi poezii, scenarii de film şi biografii, cărţi de filozofie, jurnale de călătorii şi cărţi pentru copii, fiind considerat unul dintre cei mai reprezentativi şi mai influenţi scriitori ai secolului XX.
În 1959 scriitorul a fost distins cu Premiul pentru Excelenţă al Academiei Americane de Arte şi Litere.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in