Înapoi

Cîștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2021

Știri și lansări
Lansare carte image

Cîștigătorul Concursului de Debut al Editurii Polirom, ediția 2021

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Tue, 31 Aug 2021 08:36:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Editura Polirom a ales cîștigătorul Concursului Anual de Debut, secțiunea Proză, ediția a V-a: romanul Geaca lui Kafka de Teodor L. Nedeianu. Premiul pentru manuscrisul declarat cîștigător constă în publicarea lui în toamna acestui an.

Edițiile anterioare ale concursului au fost cîștigate de: Alexandru Done, Downshifting (2017), Iulian Bocai, Ciudata și înduioșătoarea viață a lui Priță Barsacu (2018), Roxana Dumitrache, Papa Nicolau și alte povestiri foarte, foarte scurte (2019), Ema Stere, Copiii lui Marcel (2020).

 

Geaca lui Kafka este o încercare de a transpune experiența sistemului opresiv kafkian în planul lăuntric al unei minți infantile, aflată în dezvoltare. Totodată, romanul își propune să ridiculizeze felul în care individul contemporan interpretează și asimilează canoanele. Ca surse de inspirație, m-am îndreptat atît către poeții simboliști, cît și către autori precum William S. Burroughs, Alexander Trocchi, Karl Ove Knausgård, Max Blecher și, desigur, Kafka.” (Teodor L. Nedeianu)

Teodor L. Nedeianu (n. 15 ianuarie 1996, Craiova) este absolvent al Facultății de Filosofie, Universitatea din București, unde a obținut licența și masteratul în filosofia culturii. În prezent se pregătește pentru un doctorat la aceeași facultate.