Înapoi

Doina Ruşti, invitată la Beijing

Știri și lansări
Lansare carte image

Doina Ruşti, invitată la Beijing

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Tue, 19 Mar 2019 09:34:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

În perioada 24 martie – 25 aprilie 2019, Academia de Literatură „Lu Xun” din Beijing organizează o nouă ediție a International Writing Program, în cadrul căreia vor avea loc o serie de dezbateri literare şi de lecturi publice, în limbile engleză şi chineză, la care vor lua parte scriitori din toată lumea. Printre invitați se află și Doina Ruști, cu unul dintre romanele sale recente, Mâța Vinerii (The Book of Perilous Dishes). Autoarea va mai fi prezentă, în aceeaşi perioadă, în Sichuan, China.

Academia de Literatură „Lu Xun” din Beijing, denumită astfel după fondatorul literaturii chineze, Lu Xun, este cea mai importantă instituție chineză, dedicată schimburilor culturale internaționale şi dublată de un institut de cercetare. Totodată este şi forul cel mai înalt al scriitorilor chinezi. În cadrul acestei instituţii, se organizează workshopuri, dezbateri literare, excursii de interes cultural etc.

Mâța Vinerii a apărut la Editura Polirom în două colecţii „Fiction LTD”, 2017 şi „Top10+”, 2018. 

„Calembecul și-a risipit parfumul, iar uleiul de viță s-a tulburat, invadat de fantomele altei vieți, de pe când era doar sămânță uscată, sub mormane de calcar. Cuțitul, același pe care și eu îl strânsesem în mâni fără să-i simt puterea ascunsă, același cuțit care-l trimisese pe Dubois la Marsillia, aprins de vinișoarele nevăzute care-l legau încă de Celiabinsk, începuse să-și facă treaba.” (Mâța Vinerii)