Înapoi

Doina Ruști, invitată la Universitatea din București, pentru a susține un curs de creative writing

Știri și lansări
Lansare carte image

Doina Ruști, invitată la Universitatea din București, pentru a susține un curs de creative writing

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Mon, 18 Feb 2019 14:32:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

În fiecare seară de miercuri a semestrului al II-lea, începînd cu ora 18.00, în Sala James Joyce din Pitar Moș, Doina Ruști va împărtăși din experiența de scriitoare masteranzilor care se pregătesc să devină traducători de text literar. Ficțiunea epică, spune autoarea Manuscrisului fanariot, se întemeiază pe o poveste bine scrisă, de la flash-ul epic la scenariul de film și la roman.
„Poți să înveți un traseu epic, iar dacă există și talent uneori, pe acest drum aventuros, începe literatura.”

Pe lîngă exerciții de scriere, Doina Ruști intenționează să invite și alți creatori de ficțiune.
Cursul se derulează în cadrul Masteratului pentru Traducerea Textului Literar Contemporan (MTTLC), Universitatea din București, coordonat de Lidia Vianu.

De altfel, în perioada 8-13 aprilie va avea loc un atelier de traducere de text literar, la care sînt invitați scriitori și editori britanici. Unele dintre creațiile masteranzilor vor primi BT-ul, dar și mult doritul atestat de stories creator.

Doina Ruşti, scriitoare de top a literaturii contemporane, unanim apreciată pentru forța epică, pentru originalitatea și erudiția romanelor sale, multipremiată și tradusă în numeroase limbi, este autoarea a zece romane, dintre care amintim: Fantoma din moară (2008), Manuscrisul fanariot (2015), Lizoanca (2009), Zogru (2006) și Mâța Vinerii (2017).

Doina Ruşti trăieşte în Bucureşti, este profesor universitar şi scenarist. Pagină web: http://doinarusti.ro