Înapoi

Editura Polirom: lansarea colecției „Biografii romanțate” la Timișoara

Știri și lansări
Lansare carte image

Editura Polirom: lansarea colecției „Biografii romanțate” la Timișoara

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Mon, 11 Nov 2019 12:58:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Săptămîna aceasta, între 11 și 15 noiembrie 2019, se lansează la Timișoara cea mai recentă colecție a editurii Polirom, Biografii romanțate. Cu această ocazie, trei scriitori români contemporani își dau întîlnire cu cititorii din Timișoara la librăria independentă La Două Bufnițe (Piața Unirii nr. 11, intrare de pe Matei Corvin): Moni Stănilă, Bogdan-Alexandru Stănescu și Simona Antonescu. De asemenea, cei trei autori vor participa și la întîlniri cu elevi de la Colegiul Național Pedagogic „Carmen Sylva” din Timișoara, Colegiul Național „Ion Vidu” din Timișoara și Liceul Teoretic„David Voniga” din Giroc.

Cele trei evenimente de lansare pentru publicul cititor au loc la librăria independentă La Două Bufnițe, după cum urmează:

Colecția Biografii romanțate a editurii Polirom a fost lansată oficial în luna septembrie a acestui an, prin apariția primelor trei titluri în librării: Brîncuși sau cum a învățat țestoasa să zboare, de Moni Stănilă, Caragiale. Scrisoarea pierdută, de Bogdan-Alexandru Stănescu, și Enescu. Caiete de repetiții, de Dan Coman. De asemenea, a apărut săptămîna trecută și biografia romanțată a Mariei Tănase, scrisă de Simona Antonescu.

Colecția Biografii romanțate a editurii Polirom este un proiect editorial ce se adresează tuturor celor interesați de viețile marilor personalități culturale române: viețile personalităților culturale de ieri sînt povestite de scriitorii de azi. Sculptori, pictori, compozitori, cîntăreți, dramaturgi, poeți, prozatori ș.a. sînt protagoniștii acestor romane biografice, povestea fiecăruia dintre ei fiind spusă, în mod inedit, de reprezentanți ai noii generații literare.