Înapoi

Ioan T. Morar despre Sărbătoarea Corturilor la Timişoara

Știri și lansări
Lansare carte image

Ioan T. Morar despre Sărbătoarea Corturilor la Timişoara

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Thu, 01 Nov 2018 13:06:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Luni, 12 noiembrie, ora 18.00, la Librăria La Două Bufniţe din Timişoara (Piaţa Unirii nr. 11), va avea loc lansarea romanului Sărbătoarea Corturilor, de Ioan T. Morar, apărut într-o nouă ediţie în colecţia „Top 10+” a Editurii Polirom. Romanul a fost distins cu Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România pe anul 2016.

Va vorbi, alături de autor:
Mircea Mihăieş

 

În România anilor 1980, membrii unui grup coral specializat în cîntări bisericeşti caută să scape din robia unor confesiuni care nu-i mulţumesc, în încercarea de a descoperi adevărata credinţă. Aparţinînd iniţial cultului baptist, trec la penticostali, apoi la adventişti, iar în cele din urmă se circumcid şi se convertesc la iudaism. Astfel ajung să emigreze în Israel, unde fiecare se descurcă cum poate. Însă Jac, Corneliu şi Beni, cei trei conducători şi ultimii reprezentanţi ai grupului, nu îşi găsesc nici aici liniştea sufletească: Beni ajunge să îmbrăţişeze doctrina mesianică, devenind rabin, în vreme ce Jac şi Corneliu se întorc după 1990 în România, unde pun bazele unui cult iudeo-creştin, „Sărbătoarea Corturilor”, convinşi fiind, după ani de peregrinări, de un singur lucru: „Nu contează dacă rătăcim sau nu. Dumnezeu ne va găsi oriunde Îl căutăm”.

Ioan T. Morar (n. 13 aprilie 1956, Şeitin, judeţul Arad) a absolvit în 1981, ca şef de promoţie, Facultatea de Filologie a Universităţii din Timişoara, secţia română-franceză. În perioada 1981-1986 a fost profesor de limba şi literatura română la Liceul Industrial „Textila” din Lugoj. Din 1987 devine redactor al revistelor Viaţa studenţească şi Amfiteatru. După 1989 lucrează la Cuvîntul şi Alianţa Civică. În 1990-1991 este redactor-şef la „Varietăţi”, TVR, de unde pleacă prin demisie. Este membru fondator al Academiei Caţavencu. Din toamna anului 2004 pînă în 2009 este şi senior editor la Cotidianul. A realizat mai multe emisiuni de televiziune, activînd, pînă în 1996, în grupul Divertis. În 2010 a fost numit consul general la Marsilia, funcţie din care a fost schimbat în 2012. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. A publicat volumele de versuri: Vară indiană (Albatros, Bucureşti, 1984; volum distins cu premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor); Fumul şi spada (Cartea Românească, Bucureşti, 1989); Şovăiala (Brumar, Timişoara, 2000; volum distins cu premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor); Neruşinarea (Brumar, Timişoara, 2003) şi Paloarea (Brumar, Timişoara, 2010). Poeziile sale au fost traduse în engleză, franceză, polonă, spaniolă şi maghiară, în antologii şi reviste culturale. La Editura Polirom a mai publicat Lindenfeld (ed. I, 2005; ed. a II-a, 2006; ed. a III-a, 2013; roman distins cu Premiul Naţional de Proză al Ziarului de Iaşi); Negru şi Roşu (2013; roman nominalizat la Premiul „Cartea anului 2013” acordat de revista România literară) şi Cartea de la capătul lumii (ed. I, 2007; ed. a II-a, 2015).