Înapoi

Mirel Bănică despre volumul Bafta, Devla şi Haramul la Brăila

Știri și lansări
Lansare carte image

Mirel Bănică despre volumul Bafta, Devla şi Haramul la Brăila

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Wed, 27 Nov 2019 16:48:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Miercuri, 4 decembrie, ora 17.00, la Muzeul Brăilei „Carol I” (Piața Traian 3), va avea loc o întîlnire cu antropologul Mirel Bănică, cu prilejul lansării volumului Bafta, Devla şi Haramul. Studii despre cultura şi religia romilor, apărut în colecţia „Plural M” a Editurii Polirom.

Invitați, alături de autor:
prof. dr. Viorel Coman
prof. dr. Ionel Cândea, directorul Muzeului Brăilei „Carol I”

Lansarea se va încheia cu o ședință de autografe.
Eveniment organizat de Muzeul Brăilei „Carol I” în colaborare cu Editura Polirom.

Există o literatură foarte bogată, ca număr de titluri și volume, cu și despre romi, despre prezența lor în cele mai variate domenii ale activității umane, dar foarte puține (sau deloc, în România...) scrieri dedicate religiei și culturii religioase ale acestora. Practicile și credințele religioase ale romilor se diferențiază de cele ale populației majoritare în care se găsesc: personalizate, fervente, mai puțin dogmatice, încărcate cu revendicări și markeri identitari, chiar și atunci cînd vine vorba de adeziuni masive la noile mișcări evanghelice, în special cultul penticostal. Acest volum, rodul unei cercetări teoretice și de teren de aproape trei ani, își propune să răspundă unei nevoi de cunoaștere, atît din partea cercetătorilor, cît și a publicului larg pasionat de lumea romilor. Deși este vorba de o culegere de studii din domenii distincte (etnografie, imagologie, antropologie), rezultatul final aruncă o nouă lumină asupra permanenței și schimbărilor din domeniul religiei și culturii religioase ale acestei etnii pe cît de fascinante, pe atît de puțin cunoscute.

Din cuprins:
(Foarte) scurtă istorie a romilor • Siva și Vasilca. „Enigma” capului de porc • Călători străini. Imagologie și reprezentare • Robie, sclavie, ortodoxie. Viața spirituală a romilor • Romii și moartea. Moartea și romii • Botezul și puritatea rituală. Identitate și legături sociale • Romii la pelerinaj, romii din pelerinaj • Penticostalia. Atracția bisericilor neoprotestante • Despre religia romilor. Sincretismul, bricolajul

Mirel Bănică (n. 1971) este doctor în ştiinţe politice al Universităţii din Geneva (2004). Între anii 2005 şi 2008 a efectuat stagii de cercetare şi practică profesională la Universitatea Laval (Canada) şi la École des Hautes Études en Sciences Sociales din Paris. În perioada 2008-2012 a fost cadru didactic asociat la Şcoala Naţională de Studii Politice şi Administrative (SNSPA) şi Universitatea din Bucureşti (Facultatea de Litere). Din 2008 este cercetător ştiinţific la Institutul de Istorie a Religiilor din cadrul Academiei Române. Lector al Fundaţiei „Calea Victoriei” din Bucureşti. Membru al Asociaţiei Franceze de Ştiinţe Sociale ale Religiei (Paris). Domenii de cercetare şi specializare: socioantropologia religiei ortodoxe, sociologia memoriei, antropologia mediilor virtuale. Capitole de cărţi şi articole publicate la edituri şi reviste de prestigiu din Franţa, Canada, Statele Unite, Rusia. În România a publicat volumele: „Locul celuilalt”. Ortodoxia în modernitate (Paideia, 2007), Fals jurnal de căpşunar (Institutul European, 2007) şi Religia în fapt. Studii, schiţe şi momente (EIKON, 2015). De acelaşi autor, la Editura Polirom au mai apărut: Biserica Ortodoxă Română, stat şi societate în anii ’30 (2007), Enervări sau despre bucuria de a trăi în România (în colaborare, 2007) şi Nevoia de miracol. Fenomenul pelerinajelor în România contemporană (2014; premiul de excelenţă al revistelor Dilema Veche şi Observator cultural, precum şi distincţia „Cea mai bună carte a anului”, secţiunea „Nonficţiune”, acordată de Asociaţia Editorilor din România şi Ministerul Culturii, toate în anul 2015).