Înapoi

Online & live: Liviu Surugiu despre volumul Fata de pe Drumul Mătăsii

Știri și lansări
Lansare carte image

Online & live: Liviu Surugiu despre volumul Fata de pe Drumul Mătăsii

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Wed, 27 Oct 2021 13:16:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Joi, 4 noiembrie, începând cu ora 19.00, pe paginile de Facebook Polirom: facebook.com/polirom.editura și Cărturești: facebook.com/Carturesti, va avea loc lansarea volumului Fata de pe Drumul Mătăsii de Liviu Surugiu, recent apărut în colecția „Ego. Proză” a Editurii Polirom.

Invitați, alături de autor:

Daniel Timariu
Lucian Dragoș Bogdan

Moderează: Alexandru Lamba

Despre carte:

Pentru Liviu Surugiu, realismul magic și fantasticul sunt doar două dintre multele încăperi ale inimii sale. Ajuns la vârsta de cincizeci de ani, autorul simte că are ce să ne spună. Încă ancorat în ficțiunea speculativă care l-a urmărit de-a lungul primelor șapte volume, în Fata de pe Drumul Mătăsii Surugiu strecoară elemente autobiografice, începând din primul text, povestea fantastică, dar adevărată a dramei părinților săi. Poveste după poveste, scriitorul ne duce ușor spre alte zone, tot mai depărtate de granițele pământescului, pe care visele nu ne lasă să le părăsim, până la ultima pagină, unde se întoarce la eterna problemă a existenței.

„«Întâlnirea» lui Liviu Surugiu este o dramă psihologică intensă, al cărei ritm duce spre un final cu adevărat surprinzător. Motivul pentru care personajele nu se pot întâlni niciodată este dezvăluit treptat, pe măsură ce se dezvoltă o relație de dragoste condamnată. Nu vă așteptați la un final fericit – sfârșitul poveștii e la fel de întunecat ca o iarnă rusească.” (Geoff Houghton, Tangent Online, SUA)

„Felul în care scrie Liviu Surugiu îmi ține viu interesul până la final, lăsându-mă totdeauna, dincolo de ultimul cuvânt, cu o întrebare filosofică profundă.” (Rich Horton, Locus, SUA)

Liviu Surugiu (n. 1969) a debutat în 1994 în Jurnalul SF. A publicat povestiri și nuvele în revistele Jurnalul SF, SuperNova, Curierul Național, Gazeta SF, Ficțiuni, Argos, Nautilus, CPSFA, CPSF-Nemira, Helion, Galaxia 42, utopIQa, Libris și în peste zece antologii. Proza sa scurtă a apărut, în ultimii ani, în cele mai prestigioase reviste din SUA, Anglia, Franța, Germania, Spania, India, Ungaria, Peru, Ecuador și Estonia. A primit 33 de premii literare, în România, Franța și SUA, unde a obținut distincții la „Writers of the Future”, Hollywood. S-a clasat în primii trei (finalist) la Concursul de Scenarii HBO 2013. Fata de pe Drumul Mătăsii este al optulea volum al său.