Înapoi

Poetul Emil Brumaru a trecut în nefiinţă

Știri și lansări
Lansare carte image

Poetul Emil Brumaru a trecut în nefiinţă

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Mon, 07 Jan 2019 09:51:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Sîntem cu toții îndureraţi de trecerea în neființă a poetului Emil Brumaru, unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. Pentru Editura Polirom, a fost, încă de la începuturile noastre, un sprijin și un prieten devotat. A crezut în noi așa cum s-a identificat toată viața sa cu literatura. Rămînem fără un prieten drag și fără un mare poet. Ne rămîne opera sa, ce a marcat deja istoria literaturii române. Dumnezeu să îl odihnească în pace!

Emil Brumaru (n. 1939 – m. 2019), unul dintre cei mai importanţi poeţi români contemporani. A debutat în 1970 cu Versuri, volum premiat de Uniunea Scriitorilor din România. Alte volume publicate: Detectivul Arthur (1970), Julien Ospitalierul (1974), Cîntece naive (1976), Adio, Robinson Crusoe (1978), Dulapul îndrăgostit (1980), Ruina unui samovar (1983, distins cu Premiul Uniunii Scriitorilor), Dintr-o scorbură de morcov (1998), Poeme alese. 1959-1998 (2003), Fluturii din pandişpan (2003), Poezii (carte la borcan, 2003), Opera poetica (3 vol., 2005), Submarinul erotic (2005), Infernala comedie (2005), Cîntece de adolescent (2007), Poveşti erotice româneşti (volum colectiv, 2007), Ne logodim cu un inel de iarbă (2008), Versuri (2010), Povestea boiernaşului de ţară şi a fecioarei… (2012), Intelectuali la cratiţă (volum colectiv, 2012), Rezervaţia de îngeri (2013) şi Sfîşiat de umbra unui înger (2013).

La Editura Polirom a mai publicat volumele Cerşetorul de cafea. Scrisori către Lucian Raicu (2004), Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2006), Basmul Prinţesei Repede-Repede (în colab. cu Veronica D. Niculescu, 2009), Opere I. Julien Ospitalierul (2009), Opere II. Submarinul erotic (2009), Opere III. Cerşetorul de cafea (2012; 2014 în colecţia „Eseuri & confesiuni”), Opere IV. Dumnezeu se uită la noi cu binoclul (2014) şi Cad castane din castani. Amintiri de ieri şi azi (în colab. cu Veronica D. Niculescu, 2014). A fost laureat al Premiului Naţional de Poezie „Mihai Eminescu” (2001) pentru Opera Omnia, în 2011 a primit Premiul revistei Observator cultural, de asemenea pentru Opera Omnia, iar în 2013 Premiul Preşedintelui UNITER. În 2014 a primit Premiul pentru Literatură în cadrul galei „Oamenii Timpului”. Poemele sale au fost incluse în antologii din România, Germania, Franţa şi Anglia.