Înapoi

Roman inedit de Françoise Sagan, în Biblioteca Polirom: Cele patru colţuri ale inimii

Știri și lansări
Lansare carte image

Roman inedit de Françoise Sagan, în Biblioteca Polirom: Cele patru colţuri ale inimii

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Wed, 09 Dec 2020 20:02:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unei cărţi-eveniment, romanul inedit Cele patru colţuri ale inimii de Françoise Sagan, o experienţă tipic saganescă din care nu lipseşte nimic, un roman cu totul bulversat. Descoperit în manuscris de fiul romancierei, Cele patru colţuri ale inimii a apărut în colecţia „Biblioteca Polirom”, traducere din limba franceză și note de Mădălina Ghiu.

Cele patru colţuri ale inimii pune în scenă un subiect predilect al operei lui Françoise Sagan – un păienjeniş de tensiuni amoroase în sînul unei familii burgheze. Ludovic Cresson, fiul unui industriaş bogat, se reface după accidentul de maşină provocat de soţia sa, Marie-Laure, „sofisticată, incultă”, o femeie care acum îl tratează ca pe un handicapat, îndepărtîndu-l de ea. Cînd mama acesteia soseşte la reşedinţa lor de pe domeniul La Cressonnade, tînărul se îndrăgosteşte nebuneşte de ea. Inteligenţa, umorul, eleganţa cu care autoarea trece peste drame, toate acestea la un loc construiesc o experienţă tipic saganescă din care nu lipseşte nimic în acest roman bulversant.

„Această carte (…) răspunde nevoii noastre de poveste, ce nu ne dă pace cîteodată. Şi ne vorbeşte despre disperare cu rafinamentul de care avem nevoie atunci cînd ne afundăm să bem un coniac vechi într-un fotoliu de piele ce ne cunoaşte atît de bine, încît aproape că putem să dispărem în el. Şi tot această carte ne strecoară cîteva sfaturi bune: nu trebuie, ne dojeneşte Sagan ca şi cum ne-ar fi greu să învăţăm odată lecţia, nu trebuie «niciodată să îi laşi pe ceilalţi să te uite sau să te desconsidere».” (Le Monde)

„Este extraordinar că acest roman inedit al autoarei faimosului Bonjour tristesse a ieşit din coma în care intrase la rîndul său (întocmai ca Ludovic Cresson, eroul cărţii). E o poveste formidabilă, captivantă, abil (re)construită de fiul scriitoarei, Denis Westhoff, cu instrumentele delicate ale chirurgiei reparatorii. De aceea nu se observă nimic. În schimb, chiar spiritul lui Sagan hoinăreşte pe aici, mînat de un vădit entuziasm cu care dinamitează un munte de resentimente persistente şi se desparte de toţi (cu excepţia celor doi amanţi nesiguri şi puri), de sufletele lor jalnice, goale-goluţe, zgribulite şi scăldate în ipocrizie.” (Le Parisien)

Françoise Sagan (pseudonimul lui Françoise Quoirez, inspirat de numele prinţului de Sagan, un personaj al lui Proust) şi-a făcut debutul la nici 19 ani, cu romanul Bonjour tristesse (1954; Polirom, 2015, 2018), distins cu Premiul Criticii în acelaşi an. A dus o viaţă intensă, plină de succes, fiind considerată copilul teribil al scenei culturale franceze din anii ’50-’60. A publicat peste 50 de titluri, romane, povestiri, piese de teatru, eseuri şi memorii, dintre care amintim: Un certain sourire (1956), Dans un mois, dans un an (1957), Aimez-vous Brahms... (1959; Vă place Brahms?, Polirom, 2015), Toxique (1964), Des bleus à l’âme (1972), Musiques de scènes (1981), Avec mon meilleur souvenir (1984), De guerre lasse (1985) şi Sarah Bernhardt: Le rire incassable (1987). În 1985 a fost recompensată cu Premiul Prinţul de Monaco pentru întreaga operă. S-a stins din viaţă în 2004. Multe dintre romanele ei s-au bucurat de ecranizări celebre, cu distribuţii de excepţie. În 2010, în onoarea mamei sale, Denis Westhoff a înfiinţat Premiul Françoise Sagan.