Înapoi

Volumul Frumoasa necunoscută, de Carmen Mușat, a obținut Premiul „Tudor Vianu”, oferit de MNLR

Știri și lansări
Lansare carte image

Volumul Frumoasa necunoscută, de Carmen Mușat, a obținut Premiul „Tudor Vianu”, oferit de MNLR

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Fri, 07 Dec 2018 10:16:00 +0200 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Frumoasa necunoscută. Literatura şi paradoxurile teoriei de Carmen Mușat, apărut în colecția „Collegium. Litere” a Editurii Polirom, se numără printre volumele cîștigătoare ale Premiilor Muzeului Național al Literaturii Române din București (MNLR), ediția 2018.

 Astfel, volumul semnat de criticul şi teoreticianul literar Carmen Mușat a obținut Premiul „Tudor Vianu” pentru teoria literaturii şi a culturii.  Premiul i-a fost decernat autoarei miercuri, 5 decembrie 2018, la sediul MNLR.

 Juriul ediției din acest an: Mircea Martin (preşedinte), Caius Dobrescu, Silviu Angelescu, Ioan Cristescu şi Lucian Chişu. Mai multe detalii, aici.

„Cartea aceasta nu-şi propune să ofere răspunsuri sau să reia, sintetic şi pasiv, în genul manualelor, răspunsurile altora la întrebările pe care literatura le provoacă. E pledoaria mea pentru capacitatea teoriei literare de a oferi căi de acces în lumile posibile ce iau naştere, prin intermediul limbajului, la intersecţia vieţii reale cu ficţiunea. Şi este, totodată, o încercare de a «îmblînzi» teoria, situînd-o în raport cu lumea şi cu percepţia asupra lumii, pe care fiecare autor în parte o proiectează în opera lui. Mi-a stat alături, în acest demers, copilul care am fost şi care, în pofida trecerii anilor, mă însoţeşte încă pretutindeni.” (Carmen Muşat)

 Carmen Muşat, critic şi teoretician literar, profesor la Facultatea de Litere din cadrul Universităţii Bucureşti, este şi redactor-şef al revistei Observator cultural (din 2000). A publicat volumele: Perspective asupra romanului românesc postmodern şi alte ficţiuni teoretice (1998), Romanul românesc interbelic (ed. I, 1998; ed. a II-a, 2004), Strategiile subversiunii. Descriere şi naraţiune în proza postmodernă românească (ed. I, 2002; ed. a II-a, 2008), Canonul şi Tarotul (2006), Lucian Raicu: dincolo de literatură (2009). Din 2014, îngri­jeşte volumele din seria de autor „Gheorghe Crăciun”, publicate de Cartea Românească şi Polirom.