Înapoi

Women´s Prize for Fiction 2018: Kamila Shamsie, Focul din casă, în librării

Știri și lansări
Lansare carte image

Women´s Prize for Fiction 2018: Kamila Shamsie, Focul din casă, în librării

Postat de: PROMOVARE
Postat pe data de:
Tue, 17 Mar 2020 15:51:00 +0300 $Date_date $day_
$day_ $month_ $year_

Editura Polirom anunţă apariţia în librării a unui nou roman semnat de autoarea britanico-pakistaneză Kamila Shamsie: Focul din casă.

Focul din casă, de Kamila Shamsie, a apărut de curînd în colecţia „Biblioteca Polirom”, şi în ediţie digitală, traducere din limba engleză și note de Sînziana Dragoș. La Editura Polirom a mai apărut romanul Kartografie (2014).

„Un roman bulversant, plin de răsturnări de situaţie.” (The Washington Post)

Isma este în sfîrşit liberă. După ce i-a crescut pe fraţii ei mai mici – gemenii Aneeka şi Parvaiz – de la moartea părinţilor, obţine o viză de studii care-i îngăduie să-şi împlinească visul de a-şi pregăti doctoratul în America. Isma pleacă la Amherst College, însă îşi face griji pentru Aneeka, sora ei frumoasă şi încăpăţînată, care a rămas în Londra, şi pentru Parvaiz, care dispare, călcînd pe urmele tatălui său jihadist. Bîntuit de trecutul tatălui, după ce află că acesta a fost torturat de americani la Bagram, Parvaiz se înrolează în ISIS şi fuge în Siria. La scurt timp, în viaţa surorilor se iveşte Eamonn, fiul unui important politician britanic. Să fie acesta o şansă la fericire? Un mijloc de a-l salva pe Parvaiz? Brusc, destinele a două familii se împletesc în acest roman care ne provoacă să ne întrebăm: ce sacrificii sîntem dispuşi să facem în numele iubirii?

„Romanul Kamilei Shamsie, nominalizat la Man Booker Prize în 2017, este o adaptare îndrăzneaţă a Antigonei lui Sofocle. Focul din casă păstrează temele tragediei antice: nesupunere civică, fidelitate şi lege. O poveste ingenioasă şi explozivă, în care tensiunea atinge cote maxime şi care se încheie cu una dintre cele mai memorabile scene din romanele acestui secol.” (The New York Times)

„Toate romanele Kamilei Shamsie sînt absolut impresionante şi abordează probleme morale complexe, oferind genul de lectură plină de satisfacţii la care speră cei mai mulţi dintre noi cînd aleg un roman.” (San Francisco Chronicle)

Kamila Shamsie s-a născut în 1973, în Pakistan, într-o familie de scriitori. A debutat în 1998, cu romanul In the City by the Sea, distins la un an după apariţie cu Premiul pentru Literatură acordat de prim-ministrul pakistanez. I-au urmat romanele Salt and Saffron (2000), elogiat de critica literară şi foarte bine primit de public, şi Kartografie (2002), pentru care a obţinut Premiul Patras Bokhari al Academiei de Litere din Pakistan. În 2005 i-a apărut romanul Broken Verses, urmat, în 2009, de Burnt Shadows şi, în 2014, de A God in Every Stone. Kamila Shamsie a copilărit la Karachi, apoi şi-a împărţit timpul între Karachi şi Londra, ocazional predînd scriere creativă la Hamilton College din New York. În prezent locuieşte la Londra, avînd dublă cetăţenie.