Domeniu: Literatură universală -> Scandinavă
Colectie: BIBLIOTECA POLIROM->Actual
Numar pagini: 344
ISBN: 978-973-46-7949-2
Tip editie: broșată
Format: 130x200
An aparitie: 2020
Morten Strøksnes
Cartea mării sau Arta de a prinde un rechin uriaş dintr‑o barcă pneumatică pe o mare întinsă în patru anotimpuri
In curs de apariţie

Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia 2015

Traducere din limba norvegiană de Diana Polgar

Doi ani au trebuit să treacă pînă într-o seară de vară cînd, în insulele pe cît de izolate şi sălbatice, pe atît de maiestuoase ale arhipelagului norvegian Lofoten, doi prieteni au luat, în sfîrşit, hotărîrea: să plece într-o expediţie primejdioasă în largul mării, la vînătoare de rechini boreali. Specie ancestrală de dimensiuni impresionante, ce trăieşte sute de ani, rechinul boreal a stîrnit groaza şi imaginaţia pescarilor nordului din cele mai vechi timpuri. Se spune că ochii lui fosforescenţi, năpădiţi de paraziţi hipnotizează prada, iar carnea extrem de toxică poate să provoace transe halucinatorii. În barca lor pneumatică, înarmaţi cu echipamente de pescuit rudimentare, poveşti incredibile şi ambiţiile nemăsurate ale vînătorilor de balene legendari, naratorul şi Hugo Aasjord, artist excentric şi pescar experimentat, pornesc în căutarea acestui monstru enigmatic. Inspirată din fapte reale şi întreţesută cu poveşti uimitoare despre viaţa puţin cunoscută a oceanului, cu biologia, istoria, poezia şi legendele sale, Cartea mării este o celebrare a universului marin, a aventurii şi a prieteniei, dar şi un semnal de alarmă pentru protejarea unui ecosistem greu încercat de acţiunile oamenilor, dar atît de important pentru dăinuirea vieţii pe pămînt aşa cum o ştim astăzi.

„O expediţie de dimensiuni epopeice deschide calea informaţiilor fascinante despre mări şi oceane în această eco-aventură marină… Erudiţia, umorul înţepător şi scriitura simplă ale lui Strøksnes se contopesc într-o istorie naturală proaspătă, cuceritoare.” (Publishers Weekly)

„O carte pătrunzătoare şi fascinantă, evocînd figuri memorabile precum Ahab al lui Melville sau bătrînul lui Hemingway… Arta ingenioasă a lui Morten Strøksnes este aceea de a ne aminti încă o dată că prinderea peştelui mare este cea mai puţin importantă parte a poveştii.” (The Wall Street Journal)

„O carte extraordinar de captivantă… Un tur de forţă… O operă de meditaţie şi contemplare, cu un orizont larg şi deschis ca îndepărtatele linii de coastă ale nordului, pe care le evocă atît de frumos.” (The Spectator)

23.97 RON
Varianta tiparita
Adauga la favorite
Sumar
Despre autor
Morten Strøksnes (autor)

Morten Strøksnes (n. 1965) este scriitor, istoric, jurnalist şi fotograf norvegian. După ce a studiat la Oslo şi la Cambridge, a ales să urmeze o carieră jurnalistică. A scris reportaje, eseuri, articole şi recenzii pentru cele mai importante ziare şi reviste norvegiene şi este o voce activă în dezbaterile publice. A publicat patru volume de reportaj literar care s-au bucurat de aprecierea criticii şi a colaborat la multe altele. Cartea mării (2015), întîmpinată cu mult entuziasm de cititori şi tradusă deja în peste douăzeci de limbi, a fost distinsă, printre altele, cu Premiul Brage şi Premiul Uniunii Criticilor din Norvegia.

Recomandari

Parearea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in