Domeniu: Literatură română -> Beletristică
Colectie: SERIA DE AUTOR Gheorghe Crăciun
Numar pagini: 472
ISBN: 978-973-46-7968-3
Tip editie: broșată
Format: 130x200
An aparitie: 2019
Gheorghe Crăciun
Frumoasa fără corp
In curs de apariţie

„Căci mare parte din seducția Ioanei venea din vocea ei, din rostirea cuvintelor, din ritmul ușor obosit al frazelor. Nu doar gura femeii vorbea, ci și întreaga ei ființă interioară în care se amestecau bucuria și așteptarea, nostalgia și visul. Vocea Ioanei ascundea în materia ei indecisă, de întuneric și catifea, o căldură amară, o căldură amețitoare.” (Gheorghe Crăciun)

„Insistînd în primul rînd, cu acuitate și finețe rare, pe nivelul cel mai de jos – și poate cel mai profund – al experienței amoroase, dragostea nu va fi altceva la Gheorghe Crăciun, excelent analist al sîngelui tulburat, decît o epifanie a simțurilor.” (Virgil Podoabă)

Al nouălea titlu din Seria de autor „Gheorghe Crăciun”, începută în anul 2014, sub îngrijirea criticului literar Carmen Mușat și a fiicei autorului, Oana Crăciun, romanul Frumoasa fără corp este o mărturie despre forța cuvîntului scris și a literaturii de a recompune lumi reale, vii, care, fără a fi consemnate prin literă, ar rămîne doar iluzii. Numai scriitorul și literatura – frumoasa fără corp – pot insufla viață realității. Relația dintre scriitor și creația sa este o poveste de dragoste imaterială, dar materializată în operă, în personaje și în destinele lor. După Acte originale/Copii legalizate și Compunere cu paralele inegale, acest roman continuă să folosească „scrisul ca formă de rezistență la agresiunile unui trup ce suspectează lumea de irealitate”.

47.95 RON
Varianta tiparita
Adauga la favorite
Precomandă
Sumar
Despre autor
Gheorghe Crăciun (autor)

Gheorghe Crăciun (1950-2007), prozator, eseist, teoretician și critic literar, este unul dintre cei mai importanți scriitori români contemporani. A publicat romane – Acte originale/Copii legalizate (1982, 2014), Compunere cu paralele inegale (1988, 2015), apărut și în limba franceză, Composition aux parallèles inégales (2001), Frumoasa fără corp (1993, 2007), Mecanica fluidului (2003, 2014), Pupa russa (2004), apărut și în limba franceză, La Poupée russe (2017), la Editura Maurice Nadeau –, volume de eseuri, publicistică, teorie și critică literară, precum Trupul știe mai mult. Fals jurnal la Pupa russa (1993-2000) (2006). Este prezent în numeroase antologii de proză, precum Desant ’83 (1983), Competiția continuă. Generația ’80 în texte teoretice (1994, 1999), The Phantom Church and Other Stories from Romania (1996), Generația ’80 în proza scurtă (1998), Romanian Fiction of the ’80s and ’90s (1999), Literatura română postbelică între impostură și adevăr (2000), Tizenegy. Kortárs román prózaíró (2005), Top 22. Teil II. The Only Way Is Up... (2005), Les Belles Étrangères. Douze écrivains roumains (2005), Plural ( 2005). Eromania (2005). A primit, între altele, Premiul de debut al Uniunii Scriitorilor din România (1983), Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1995, 2003), premiul ASPRO pentru cea mai bună carte de critică a anului (1997, 2002).

Recomandari

Parearea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in