Domeniu: Literatură română -> Romance
Colectie: EGO. PROZĂ
Numar pagini: 336
ISBN: 978-973-46-8037-5
Tip editie: broșată
Format: 130x200
An aparitie: 2020
Veronica D. Niculescu
Toţi copiii librăresei
In curs de apariţie

Roman nominalizat la Premiile revistei Observator cultural și la Premiul Național de Proză „Ziarul de Iași”

Silvia Albu este o tînără librăreasă întoarsă de curînd în orașul natal, după o absență forțată de aproape cinci ani. Sîntem în România anului 1983. Mîncarea e raționalizată, nu se mai găsește aproape nimic în magazine, lumina se ia timp de o oră pe zi, avorturile sînt interzise și metodele de contracepție inexistente, dragostea vine laolaltă cu amenințarea morții. În cartierul de la marginea Piteștiului, Complexul este un întreg univers, planetele ce se rotesc în jurul propriilor axe sînt Alimentara, Măcelăria, Cofetăria, Merceria, Librăria, Ceasornicăria, Poșta. În viața librăresei, marcată de traumă pe cînd avea doar 17 ani mișună o mulțime de copii. De-a lungul verii, o idilă se înfiripă între ea și ceasornicar, un bărbat cu șapte ani mai în vîrstă. Apariție atrăgătoare, ceasornicarul pare să-i promită că o va duce cu el către alte orizonturi – dar poți să crezi în promisiuni sau totul e scînteiere fugară? Toți copiii librăresei este un cîntec al însingurării și-al dragostei care poate fi aducătoare de moarte, din vremurile trăite de cei ce-au fost tineri în anii ’80. Un cîntec pe-al cărui fundal este etalat un întreg evantai de povești cu copii.

Veronica D. Niculescu citește din noul său roman, Toți copiii librăresei

39.95 RON
Varianta tiparita
Adauga la favorite
Sumar
Despre autor
Veronica D. Niculescu (autor)

Veronica D. Niculescu (n. 1968) este scriitoare și traducătoare. A publicat volumele de proză scurtă Adeb (2004, Premiul pentru Debut, USR Sibiu), Orchestra portocalie (2008) și Roșu, roșu, catifea (2012, Premiul revistei Tiuk! pentru proză scurtă „ScurTiuk”; nominalizări la Premiile Radio România Cultural și la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași); cărțile-pereche Simfonia animalieră (2014, Premiul „Cercul Literar de la Sibiu” al USR Sibiu; nominalizare la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași) și Hibernalia (2016); romanele Spre văi de jad și sălbăție (2016, Premiul „Cartea anului” acordat de USR Sibiu; nominalizări la Premiul Național pentru Proză al Ziarului de Iași și la Premiul „Cea mai îndrăgită carte a anului – alegerea liceenilor” la FILIT), O vară cu Isidor (2017), Iarna lui Isidor (2020), Toți copiii librăresei (2020) și biografia romanțată Luchian. Ochii, sufletul, mîna (2020). A scris în colaborare cu Emil Brumaru Basmul Prințesei Repede-Repede (2009) și Cad castane din castani (2014, nominalizare la Premiile Observator cultural). A cîștigat Concursul de scenarii HBO, la TIFF 2010, cu scenariul de scurtmetraj Curierul, bazat pe o povestire din volumul de debut. A tradus patruzeci de volume semnate de Vladimir Nabokov, Samuel Beckett, Lewis Carroll, Don DeLillo, Siri Hustvedt, Lydia Davis și alții. Premiul „Antoaneta Ralian” pentru Traducere la Tîrgul de Carte Gaudeamus 2016. Premiul pentru Traducere la Gala Premiilor Observator cultural 2017.

Recomandari

Parearea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in