Domeniu: Literatură română -> Eseuri
Literatură română -> Umoristică, satirică
Colecție: -
Număr pagini: 288
ISBN: 978-973-46-6477-1
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2016
Cristian Tudor Popescu
Viaţa şi Opera
În stoc

„Cristian Tudor Popescu a debutat cu un volum de proze S.F. în 1987, a continuat cu proză, în linii mari, realistă după 1989 şi s-a făcut remarcat în mod deosebit cu editorialele din Adevărul, veritabile pamflete politice, într-un stil tranşant şi savuros. Viaţa şi Opera e o culegere de proze scurte, în mare parte, care s-ar fi putut intitula, dacă nu era atît de potrivit titlul ironic pus de autorul însuşi pe copertă, Momente şi schiţe. Graţie unui spirit fundamental caragialian. Semnificativă este şi deosebirea dintre lumea lui Caragiale şi aceea a lui C.T.P. Locul micilor şi mijlociilor burghezi Mitică şi compania îl iau personaje din stratul de jos al societăţii, atît aceea dinainte de 1989, cît şi aceea de după. Oameni banali, cei mai mulţi, nişte amărîţi, cîţiva mahări făcuţi din mucavaua tranziţiei, vorbind fiecare pe limba lui, care îi caracterizează la fel de bine precum îi caracteriza limba lor pe Miticii lui Caragiale. Sînt în culegere şi amintiri, nu tocmai duioase, mizînd pe un înţeles simbolic, reportaje pline de haz, chiar dacă avînd subiecte deloc vesele, portrete în tuşe puternice, ba chiar şi recenzii literare, bunăoară, nimicitoarea analiză a poeziei cu efect sporitor de drojdie a unui fost prim-ministru sau aproape şocanta radiografie a scrisorilor adresate Veronicăi Micle de către Eminescu, în care C.T.P vede un personaj curat caragialian, la fel cu acelea din Momente, dar fără a-l lua în deriziune, ci privindu-l ca şi cum ar juca în mod conştient acest rol.

De cît talent şi cît umor are C.T.P. în prozele scrise de peste două decenii încoace, unele inedite, cititorii îşi vor da singuri seama, citindu-l. Lectură plăcută!” (Nicolae Manolescu)

34.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Cristian Tudor Popescu (autor)

Cristian Tudor Popescu (n. 1956, București), absolvent al Facultății de Automatizări și Calculatoare din București, este scriitor și gazetar, unul dintre cei mai prestigioși din România de după 1989. Filmolog, doctor în cinematografie al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”, membru al Uniunii Scriitorilor și Uniunii Cineaștilor. Cărți publicate: Planetarium (Albatros, 1987, Premiul Congresului European de SF, Montpellier); Imperiul oglinzilor strîmbe (Societatea „Adevărul”, 1993, antologie SF); Copiii fiarei (ediția I, DU Style, 1997; ediția a II-a, Polirom, 1998; ediția a III-a, Polirom, 2013); Timp mort (Polirom, 1998); Omohom (Polirom, 2000); România abțibild (Polirom, 2000); Un cadavru umplut cu ziare (Polirom, 2001); Nobelul românesc (Polirom, 2002); Sportul minții (Humanitas, 2004); Libertatea urii (Polirom, 2004); Trigrama Shakespeare. Ficțiuni speculative (Corint, 2005); Luxul morții (Polirom, 2007); Cuvinte rare (Polirom, 2009); Filmul surd în România mută. Politică și propagandă în filmul românesc de ficțiune (1912-1989) (Polirom, 2011); Filmar (Polirom, 2013); Viața și Opera (Polirom, 2016).

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in