Domeniu: Literatură universală -> Americană
Literatură universală -> Fantasy & SF
Literatură universală -> Beletristică
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Actual
Număr pagini: 176
ISBN: 978-973-46-7181-6
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2018
Peter Beagle
În Calabria
În stoc

Traducere din limba engleză de Ariadna Ponta

Claudio Bianchi trăieşte singur la ferma lui din sudul idilic al Italiei. Un bătrîn tipicar şi încăpăţînat care nu renunţă la tabieturile lui, Claudio se împotriveşte vieţii moderne, strîmbă din nas la apropierea cunoscuţilor şi preferă o viaţă simplă, în care îşi vede de treburile de la fermă şi le citeşte poezii bătrînului ţap Cherubino, cîinelui Garibaldi şi celor trei vaci. Într-o dimineaţă, un vizitator nebănuit îşi face apariţia în grădina sa – o licornă de o frumuseţe stranie, al cărei secret îi va schimba cu totul viaţa retrasă. Cu ajutorul neaşteptat al poştaşului şi al năvalnicei lui surori, Claudio trebuie să-i ţină departe de oaspetele său pe toţi vînătorii de unicorni, pe turiştii atît de curioşi, pe reporterii amatori de senzaţional şi pe monstrul care se prezintă drept om de afaceri. Unul dintre cei mai iubiţi povestitori contemporani americani, Peter S. Beagle alcătuieşte prin romanul În Calabria o istorie a unor vremuri complicate, o înşiruire de aventuri care apropie fantezia de cotidianul cel mai banal.

„Cu farmecul său de povestitor, Peter S. Beagle face să strălucească subiecte atît de banale precum fantomele, unicornii sau vîrcolacii. Ani de zile, cititorii pasionaţi l-au văzut ca pe un specialist în frămîntările inimii, pe care mintea nu le poate pricepe.” (Ursula K. Le Guin)

„Singurul dintre scriitorii contemporani care ne aminteşte de Tolkien.” (Booklist)

„Unul dintre cei mai mari scriitori, demn de compania lui Márquez, Allende şi chiar Borges.” (The American Culture)

 

 

26.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Peter Beagle (autor)

Prozator, eseist, scenarist şi cîntăreţ, Peter S. Beagle s-a născut în 1939 în Manhattan şi a crescut în Bronx. La 16 ani este remarcat de editorul revistei Seventeen şi cîştigă, în urma unui concurs literar, o bursă de patru ani la University of Pittsburgh. În anii ’70, după ce a urmat cursurile unui atelier de creative writing la prestigioasa Stanford University, a hoinărit de-a lungul şi de-a latul Statelor Unite pe un scuter. Tot în această perioadă începe să scrie scenarii, fără să-şi abandoneze vocaţia de cîntăreţ de muzică folk („Cîntatul şi spălatul vaselor sînt singurele lucruri pe care le-am făcut pentru bani”, avea el să declare). Şi-a cîştigat existenţa ca scriitor profesionist, cunoscînd succesul în 1968, odată cu apariţia cărţii Ultima licornă, roman fantastic devenit clasic şi tradus în peste douăzeci de limbi. A mai publicat volume de povestiri Rinocerii care citau din Nietzsche... şi alte cunoştinţe ciudate, Lumile fantastice ale lui Peter S. Beagle, Sonata licornei şi Oase de uriaş (ultimele trei, distinse cu Locus Award) , romane Un loc plăcut şi numai al lor (1960), Cîntecul hangiului (cîştigător, în 1994, al Locus Award şi al Mythopoetic Fantasy Award for Adult Literature), Tamsin (pentru care i se decernează, în anul 2000, Mythopoetic Fantasy Award for Adult Literature) , dar şi eseuri şi articole pe teme literare. Este autorul mai multor scenarii de film, printre care Stăpînul inelelor, Camelot şi Ultima licornă.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in