Dosar de presa

1/2742
Fâşii de ruşine
Cristian Fulaş
pe ziaruldeiasi.ro
22-05-2018

Fâșii de ruşine e şi cartea unui personaj, dar e mai ales cartea unui narator de excepţie. Primul îi datorează mult mai mult celui din urmă decît tribulaţiilor sale etilice şi derutelor sale existenţiale. E, în esenţă, o carte despre literatură. Despre literatura care salvează sau nu, dar care conduce, dacă e asumată la modul mistic, către cunoaşterea profundă a sinelui (ceea ce reprezintă adevărata salvare). E cartea unui traseu (iniţiatic, de ce nu?) către propriul sine. Un drum printr-un relief literar.

Fâşii de ruşine
Cristian Fulaş
pe semnebune.ro
22-05-2018

Povestea contează foarte mult în economia unei narațiuni, dar important este și modul în care este condusă prin condei. Marginalul său (în fapt, toate personajele sale sînt niște marginali) reprezintă chintesența decadenței și a ratării, dar și posibilitatea unei reîntoarceri la normal. Analiza psihologică, etapele prin care trece, relațiile cu alte personaje, de exemplu sora sau mama lui, gîndurile sale sînt particularități care individualizează acest roman. Fâșii de rușine nu pare un roman de debut, ci unul scris de o mînă sigură, experimentată. Am mai observat și faptul că romanului îi lipsește aproape cu desăvîrșire umorul, dar compensează prin absurd și cinism, care dau o anumită savoare narațiunii. Romanul rezistă inclusiv la relectură și acesta este un test hotărîtor de încercare a calității scriiturii.

Fâşii de ruşine
Cristian Fulaş
în Scrisul românesc nr. 1
22-05-2018

Cristian Fulaş reuşeşte să construiască această lume – mai ales interioară – cu o siguranţă de scriitor matur, cu o bună ştiinţă a dozării, a progresiei şi a dinamicii textuale, într-un stil alert şi expresiv prin directeţea şi cruzimea cu care aşterne toate acele amănunte specifice stărilor pe care le descrie: durerea fizică, starea de rău, tremurul permanent al diverselor părţi ale corpului, greaţa, încercarea de a găsi un sens lucrurilor, confuzia, procesul de organizare al gîndirii în situaţia-limită a lipsei de coerenţă internă. De asemenea, încercarea de metaroman – personajul începe să scrie un roman despre ceea ce trăieşte în clinici, despre ceea ce gîndeşte, inclusiv o scurtă teorie a romanului – este mai degrabă demonstrativă, construită contrapunctic, şi cred că nu ar fi afectat coerenţa personajului sau a povestirii dacă ar fi lipsit. Cred că miza acestui roman este în altă parte, nu în textualism sau în redefinirea unei noi teorii a romanului, ci în ceea ce afirmam mai sus, în latura existenţială şi în fragilitatea condiţiei umane.

Fâşii de ruşine
Cristian Fulaş
pe fdl.ro
22-05-2018

Cristian Fulaș reușește un roman bun, la granița dintre literatură și autoanaliză, îndrăznesc și permiteți-mi să o spun. Sînt pasaje în care predomină mărturiile-jurnal, dar și alte pasaje literare deosebit de bine susținute și traversate stilistic, precum și pasaje de studiu psihopatologic și al personalităților, și chiar pasaje monografice aș spune, cel puțin așa cum sînt cele în care descrie orașul, spitalul, muntele, transformînd-le – și nu prin animism – în personaje secundare ale scriiturii sale. Un roman pe care, citindu-l și recitindu-l, îl resimți prin toate fâșiile existenței tale și la final te întrebi inevitabil, împreună cu autorul, dacă ar mai fi ceva de spus. „…nu mai am de spus nimic nimănui și vreau pur și simplu să tac.”

Fâşii de ruşine
Cristian Fulaş
în Orizont nr. 6
22-05-2018

În Fâșii de rușine lumea textului se configurează cu o concizie crîncenă: perforează scutul de protecție al cititorului și îl injectează cu o doză de autoscopie violentă. Simple, rostogolindu-se cu o rapiditate cumplită, abia atinse pe alocuri de contondența argoului, cuvintele au firescul simptomatologiei crude și inițiază, totodată, ofensiva pe cîmpul de toleranță al creativității: ce și cum să scrii astfel încît străduința să fie suportabilă, iar scriitura – izbăvitoare? La întrețierea dintre metanarațiune, narațiune subiectivă, narator omniprezent și flux de conștiință alunecă Fâșii de rușine - cu mobilitatea tăioasă a stilului, cu anacrize care verifică subtil disfuncția existenței și cu prolepse care, într-o realitate infernal dereglată, marchează totuși străfulgerările unor sensuri călăuzitoare. Bun cunoscător de teorie literară, Cristian Fulaș e, înainte de toate, un prozator veritabil.

1/2742