Dosar de presa

1/2802
Dama de cupă
Iulian Ciocan
pe filme-cărți.ro
26-10-2018

După cum ne mărturisea într-unul dintre evenimentele de la FILIT 2018, Iulian Ciocan s-a mutat în ultimul timp, cu realizările sale din domeniul literar, spre tărîmul distopiilor. Cel mai recent roman al său (dacă excludem volumul din seria „Scriitori de poveste” despre Nicolae Gane) este o distopie și cît de răcoritor ți se pare, în calitate de cititor, să scapi un pic de registrul „mizeriei” cotidiene care domină literatura românească contemporană și să citești altceva, de pe un alt tărîm literar. Desigur, nici aici nu scăpăm de tarele societății moderne, de la noi sau de aiurea, dar prospețimea vine din registrul mai larg în care este situată povestea. Peste acest fundal trist, dar obișnuit, Iulian Ciocan construiește o poveste apocaliptică: o gaură din asfaltul din fața casei lui Nistor se lărgește pe zi ce trece, amenințînd strada, casele, cartierul și apoi întregul oraș.

Fontana di Trevi
Gabriela Adameșteanu
în Observator cultural, nr. 944
25-10-2018

Fontana di Trevi, care dă titlul romanului, asta e: simbolul fugii, al părăsirii țării (visul oricui înainte de 1989), garanția că, dacă arunci o monedă acolo, vei reveni în acel loc („Plecarea de acasă; bănuțul aruncat în Fontana di Trevi“). Ca o garanție a evadării, a eliberării de un soi de blestem istoric, sub care au stat, cîteva generații la rînd, familiile protagioniștilor. Povestea Claudiei Morar, fiica Sultanei și a lui Aurelian, care trăiește într-un provizorat permanent în străinătate, vînînd burse și stagii doctorale, e o replică la destinul Letiției. Tînăra aleargă după tot felul de oportunități, pînă se alege cu un cancer în fază terminală. Fericirea nu e nici în afară, chiar dacă nu e posibilă nici acasă. Iar plecarea nu se poate realiza definitiv: nu poți pleca de acasă cu tot ce e al tău. Ceva rămîne și te cheamă înapoi. Ruptura definitivă (cazul Claudiei, care amînă în permanență reîntoarcerea) înseamnă eșec, rătăcire de sine și, în cele din urmă, moartea.

Râsul
Dorina Rusu
în catavencii.ro
24-10-2018

E mult timp de cînd privesc lucrurile și întîmplările din jur ca și cum ar trebui să scriu despre ele și adun povești, dar au trecut aproape douăzeci de ani fără să scriu aproape nimic. Ocupațiunea mea mintală a fost la alte prostii, vorba lui Moromete. E adevărat că mi-a plăcut și ce am făcut în timpul ăsta, cînd am fost mai mult sau mai puțin aproape de politică, sau în societatea civilă, și îmi place chiar și în CNA, deși instituția nu e deloc ceea ce ar trebui să fie. Dar, la drept vorbind, toate acestea m-au îndepărtat de scris. Nu mai aveam nici încredere. Abia anul trecut, prin noiembrie, după ce am fost, ca turist literar, la Festivalul Internațional de Literatură și Traducere de la Iași (FILIT), am avut curaj să mă apuc într-adevăr de scris. Faptul că am întîlnit și am ascultat atîția scriitori, că am putut să uit, pentru puțin timp, de realitatea de fiecare zi, m-a făcut să văd lucrurile dintr-o perspectivă nouă și să văd o posibilitate acolo unde înainte era doar un gînd. Degeaba construiam povești și personaje în minte, dacă nu scriam. Așa că, după ediția FILIT de anul trecut, am început să scriu. Nu știu încă ce voi face după FILIT-ul de anul ăsta, pentru că abia s-a terminat. Știu însă că am adunat în toți anii ăștia multe povești și că, într-un fel sau altul, le voi spune.

O viață în scrisori. Corespondenţă I (1879-1890)
A.P. Cehov
pe lapunkt.ro
22-10-2018

Din acest ev îndepărtat al comunicării epistolare vin şi scrisorile lui Cehov. Corespondenţa lui Cehov poate fi citită ca un jurnal în care neliniştea, entuziasmul, sărăcia, iubirea, reflecţia asupra artei se unesc într-un discurs ce dezvăluie intimitatea sa. Umanitatea deznădăjduită a personajelor sale este umanitatea rănită şi fragilă a lui Cehov. Spaţiul cehovian, atît de ostil gesturilor grandilocvente, se ghiceşte în acest laborator epistolar. Din extraordinarul epistolar se iveşte falsul jurnal al lui Cehov, un jurnal dialogic animat de cei care îi sunt tovarăşi pe acest drum al introspecţiei. Vitalitatea sa, niciodată învinsă de boala care îl macină, trece în paginile scrisorilor sale. Triumful de mai tîrziu se ridică pe aceste temelii ale începuturilor. În cazul lui Cehov, nu există pagini minore. Chiar şi cele mai modeste exerciţii de claviatură trădează geniul privirii sale.

Băiatul sălbatic
Paolo Cognetti
pe bookhub.ro
22-10-2018

Realizate în ton corect, tablourile peisajelor îşi pierd culorile, iar înfăţişarea lor e văduvită de suspiciunea vreunui sentiment. Crîmpeiele din viaţa scriitorului, aşa cum o trăieşte el din aprilie şi pînă-n octombrie, sunt parcă lecţii din manualul de geografie ori din cel de botanică, cel mai adesea. Paolo Cognetti are însă flerul de a le adăuga uneori valoarea unor fragmente din scrierile altor autori. Publicaţia italiană „Panorama” scria că volumul e, printre altele, un „catalog” de „citate bine alese”. Cartea e, într-adevăr, împănată cu citate; de altfel, la final e chiar un opis al lucrărilor din care au fost preluate fragmente.

1/2802