Dosar de presa

1/2863
Jurnal (2 volume)
Alice Voinescu
în Observator cultural, nr. 987
19-09-2019

Jurnalul lui Alice Voinescu oferă o soluție originală, feminină la provocările dure ale societății și ale vieții: fidelitatea față de identitatea profundă și flexibilă, acolo unde se retrag, în circumvoluții mereu amenințate, dragostea, credința, umanismul.

Lizoanca (ediţia a II-a adăugită, de buzunar)
Doina Ruști
radiocluj.ro
16-09-2019

„Un maraton de povești triste, cu personaje din lumea satului contemporan, creionate cu forță și măiestrie. Stilul Doinei Ruști convinge cititorul de talentul incontestabil al scriiturii sale.”

Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940)
Emanuela Costantini
pe catavencii.ro
16-09-2019

Emanuela Costantini a mai scris despre România și despre cîțiva români celebri, Cioran, Eliade, Ionescu, înainte de a se apuca de acest volum. Și-a încercat puterile și cu zona Balcanilor, ceea ce, cum ar fi zis Z. Ornea, e o experiență mult folositoare pentru acest op. Comparațiile frecvente pe care autoarea le face cu Italia sînt cît se poate de interesante. (Mai ales că Italia, ca stat, e la fel de tînără ca România.) La fel mi se par și observațiile sale despre influența franceză asupra culturii autohtone. Aici, E.C. remarcă multele importuri în materie de administrație publică, începînd de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar și faptul că în arhitectură, bunăoară, mari imobile publice ale Capitalei au fost proiectate de arhitecți francezi din secolul al XIX-lea. Chiar dacă regele Carol I ar fi putut recurge la serviciile nemților, el n-a făcut-o, înțelegînd că opinia publică era de partea reprezentanților surorii noastre mai mari, de gintă latină.

Şi fericirea era obligatorie
Andrei Crăciun
pe amosnews.ro
13-09-2019

Cartea pe care o prezentăm astăzi este continuarea acelui poem-roman şi îi seamănă din multe puncte de vedere: e tot un poem-roman, tot o navigare pe marea memoriei şi tot o carte într-o singură frază, de la prima pagină la pagina 118!

Porţile percepţiei. Raiul şi iadul (ediţia 2019)
Aldous Huxley
în Observator cultural, nr. 986
13-09-2019
Porţile percepţiei. Raiul şi iadul e o carte care trebuie judecată cu mintea trează, mai ales prima parte. Huxley a fost un scriitor vizionar (în 1932 apare Brave New World), enciclopedic, cu un arbore genealogic impresionant, plin de personalităţi culturale şi ştiinţifice; pe de altă parte, în acea vreme, consumul de droguri nu se răspîndise atît de îngrijorător ca în ziua de azi. Modul în care Huxley foloseşte mescalina nu are nimic de-a face cu divertismentul sau cu supunerea la o dependență şi nu ni-l putem imagina, în nici un caz, în postura unui rebel zvăpăiat care asociază drogul cu eliberarea sexuală şi răsturnarea societăţii. Huxley experimentează drogul în scop introspectiv, spiritual, religios, făcînd efortul ulterior de a-şi scrie confesiunea – eseu al unei autobiografii chimice; scriitorul căuta în mescalină o spiritualitate care lipsea modernităţii şi o recuplare la divinitate pe care o încercase şi prin meditaţie, (auto)hipnoză sau lectura textelor sacre. Să ne aducem aminte de Eliade, care, în Şantier, în timpul şederii în India, nota faptul că opiul l-ar putea ajuta să-şi recapete nu funcţiunile spirituale, care-i erau intacte, ci semnificaţia lor pierdută prin prea mult studiu. Privită astfel, experienţa lui Huxley nu mai poate fi combătută cu argumentul moral obişnuit, care se rezumă la culpabilizarea drogatului ca vicios ori iresponsabil autodistructiv; probabil că Huxley cunoștea măsura şi nu se lăsa rătăcit.
1/2863