Dosar de presa

1/2921
Ordine și Haos. Mit și magie în cultura tradițională românească
Andrei Oișteanu
În Dilema veche, nr. 841
02-04-2020

În 1930, Victor Brauner pictează tabloul care se află astăzi în colecția Muzeului Național de Artă al României (Compoziție, 1930) al cărui prim-plan este dominat de trupul unui balaur. Balaurul, explică Andrei Oișteanu în volumul Ordine și Haos, este reminiscența folclorică a unei ființe mitologice primordiale, care întruchipa, într-o fază arhaică, haosul precosmogonic. Tabloul amintește de întunecarea cerului datorată, în mentalitatea populară, demonilor care „acoperă aproape tot orizontul”. Torța Soarelui este stinsă de demonii întunericului, care sînt amenințați – blestemați – în descîntece (Andrei Oișteanu, Ordine și Haos. Mit şi magie în cultura tradiţională românească, Polirom, 2013). Înscrisurile, semnele și imaginile miniaturale din tablou, alăturate unui obiect asemănător reprezentărilor rozei vînturilor, amintesc de practicile meteorologiei magice din folclorul românesc. Andrei Oișteanu mai spune că demonii chtonieni bîntuie așezările omenești timp de 12 zile – care corespund simbolic celor 12 luni ale anului –, un timp de regenerare a cosmosului care „moare” (regresiune în haos), la sfîrșitul unui an, pentru a „renaște”, revigorat, în anul următor, Noul An. Tema originilor lumii este prezentă în creația brauneriană încă din anul 1930, cînd cel de-al doilea sejur parizian reprezintă pentru Victor Brauner un nou început. Distanțarea față de creația eclectică a avangardei românești și opțiunea pictorului pentru cea suprarealistă sînt oglindite în tablourile de la începutul anilor 1930.

Imaginea evreului în cultura română
Andrei Oișteanu
Radio Europa Liberă
31-03-2020

Andrei Oișteanu nu este doar un excelent istoric al religiilor şi expert în folclorul românesc, ci și un intelectual critic activ, care se opune ideologiilor și politicilor excluzive. Cartea lui superb documentată, Inventing the Jew: Antisemitic Stereotypes in Romanian and Other Central-East European Cultures (University of Nebraska Press, Lincoln & London, 2009), demonstrează fără putință de tăgadă că avatarurile naționalismului și xenofobiei rămîn un subiect durabil pentru studiile românești și est-europene. În introducerea sa la acest volum, filosoful Moshe Idel de la Universitatea Ebraică din Ierusalim insistă asupra legăturilor profunde dintre popularele stereotipuri antisemite și unele din cele mai influente texte toxice ale extremei-dreapta românești interbelice, precum și asupra metamorfozelor contemporane, post-comuniste. Altfel spus, subiectul antisemitismului n-a dispărut, în pofida declinului demografic marcant al evreilor din România.

Toţi copiii librăresei
Veronica D. Niculescu
în Suplimentul de cultură, nr. 680
30-03-2020

Este o carte cu model. Pe cîntecul de fundal curg poveștile copiilor. Modelul e limpede. Vocile sînt distincte. Ecuațiile sînt relativ simple, pentru cititorul atent. E cea mai lungă dintre cărțile mele și cea mai poveste-poveste.

I-am căutat amploarea și simplitatea. E o poveste de dragoste și de spaimă. E o poveste pe care n-aș fi putut să o scriu acum zece ani. Mi-a trebuit timp și mi-a trebuit mai ales vîrsta – ca să pot înțelege mai bine tot ce-am trăit noi atunci. Și mi-au trebuit alte cărți scrise, ca să fiu în stare să spun. Nu e o carte despre comunism. E o carte despre viață, despre timpuri trăite de noi. Firul timpului nostru nu se rupe grosolan în două, atunci și acum. E viață și-atît. Despre o bucată de viață de-a noastră am scris, folosindu-mă de personajul Silvia Albu. Despre „crunte vremuri minunate” am scris. Despre copii și tineri, despre femei și bărbați deopotrivă, despre prezențe și absențe. Mi-am amintit și mi-am imaginat, scriind cartea asta. Am avut nevoie să o scriu.

Homeric
Doina Ruști
pe semnebune.ro
30-03-2020

În haosul aparent al realității, îmbibat de fantezie şi frenezie, Doina Ruşti caută firescul, umanul. Iubirea este atît resortul care menține un echilibru în acțiunile personajelor, cît și o justificare a acestora. După cum se întîmplă și în Iliada lui Homer, frumusețea răpitoare a femeii aruncă în război suflete gata să sacrifice totul. Homeric plasează personajele și acțiunea în mahalaua Gorgani, pe străzile Bucureştilor sau în pădurea plină de mistere, rescriind, într-un scenariu contemporan, povestea tumultuoasă a iubirilor pătimașe. Un singur personaj se distinge întru totul în această lume pradă slăbiciunilor, iar identitatea lui este dezvăluită abia la final. O mînă nevăzută care se joacă, fără oprire, cu viețile oamenilor, asemenea unui maestru păpușar. Acesta este şi elementul-surpriză al scrierii.

Doina Ruşti creează suspansul într-un mod inedit, te determină să aștepți cu sufletul la gură următorul capitol, cu speranța că misterul va fi elucidat. Mereu apare un detaliu nou, care conduce către altă poveste. Şi tot aşa, pînă la mărturisirea care lămurește cititorul. O mărturisire sinceră, care frapează prin dramatismul ei. Citiți şi voi romanul pînă la final şi savuraţi victoria de a fi înţeles ce a vrut oare să spună autorul.

Lăptarul
Anna Burns
pe alecart.ro
27-03-2020

E una dintre cele mai bune și mai dure cărți pe care le-am citit în ultimul timp, o carte al cărei univers acaparator, mîlos, sufocant conține o mărturisire deopotrivă despre o bucată de viață și despre o lume: Irlanda de Nord, anii ’70. (…) Romanul Annei Burns vorbește despre cum se propagă o minciună, despre cum zvonul asediază, sufocă, strangulează, mortifică. Impecabil scris, într-un joc al temporalităților minimale, care refuză derularea pe orizontală pentru a amplifica senzația de neputință, de fanatism, de alunecare în gol, mi-a amintit de peliculele lui Lars von Trier și de Vînătoarea lui Craig Zobel.

1/2921