Dosar de presa

1/2864
Homeric
Doina Ruști
în Revista 22
15-10-2019

Romanul Homeric poate fi citit şi ca naraţiune orientală, şi ca roman de aventuri, şi ca frescă fanariotă, şi ca roman fantastic, dar este toate acestea la un loc şi mai mult decît suma lor. Este, asemeni epopeii la care face un clin d’œil, o poveste magică despre Lume, despre destine tumultuoase din care, cu timpul, se alege praful. Iar Naratorul, care, deşi trăieşte sute de ani, ajunge şi el să îmbătrînească, recunoaşte că ceea ce poate dura este numai... Povestea, adică Literatura.

Doina Ruşti face dovada unui har narativ ieşit din comun, a unei imaginaţii debordante, a unei erudiţii rare la scriitorii de azi şi a unui umor nebun.

Jurnal (2 volume)
Alice Voinescu
în Observator cultural, nr. 987
19-09-2019

Jurnalul lui Alice Voinescu oferă o soluție originală, feminină la provocările dure ale societății și ale vieții: fidelitatea față de identitatea profundă și flexibilă, acolo unde se retrag, în circumvoluții mereu amenințate, dragostea, credința, umanismul.

Lizoanca (ediţia a II-a adăugită, de buzunar)
Doina Ruști
radiocluj.ro
16-09-2019

„Un maraton de povești triste, cu personaje din lumea satului contemporan, creionate cu forță și măiestrie. Stilul Doinei Ruști convinge cititorul de talentul incontestabil al scriiturii sale.”

Capitala imaginată. Evoluţia Bucureştiului în perioada formării şi consolidării statului naţional român (1830-1940)
Emanuela Costantini
pe catavencii.ro
16-09-2019

Emanuela Costantini a mai scris despre România și despre cîțiva români celebri, Cioran, Eliade, Ionescu, înainte de a se apuca de acest volum. Și-a încercat puterile și cu zona Balcanilor, ceea ce, cum ar fi zis Z. Ornea, e o experiență mult folositoare pentru acest op. Comparațiile frecvente pe care autoarea le face cu Italia sînt cît se poate de interesante. (Mai ales că Italia, ca stat, e la fel de tînără ca România.) La fel mi se par și observațiile sale despre influența franceză asupra culturii autohtone. Aici, E.C. remarcă multele importuri în materie de administrație publică, începînd de pe la mijlocul secolului al XIX-lea, dar și faptul că în arhitectură, bunăoară, mari imobile publice ale Capitalei au fost proiectate de arhitecți francezi din secolul al XIX-lea. Chiar dacă regele Carol I ar fi putut recurge la serviciile nemților, el n-a făcut-o, înțelegînd că opinia publică era de partea reprezentanților surorii noastre mai mari, de gintă latină.

Şi fericirea era obligatorie
Andrei Crăciun
pe amosnews.ro
13-09-2019

Cartea pe care o prezentăm astăzi este continuarea acelui poem-roman şi îi seamănă din multe puncte de vedere: e tot un poem-roman, tot o navigare pe marea memoriei şi tot o carte într-o singură frază, de la prima pagină la pagina 118!

1/2864