Dosar de presa

1/2843
Cele mai tâmpite momente
Mircea Daneliuc
în Dilema Veche, nr. 789
04-04-2019

Volumul Cele mai tîmpite momente numără cinci proze scurte şi o nuvelă şi apare la doi ani de la Dulci meleaguri (Editura Charmides, 2016), o colecţie mai amplă de povestiri pe care pare să o continue tematic şi stilistic. De altfel, ca şi Mihai Măniuţiu, un alt regizor (de teatru) convertit la proză (scurtă), Mircea Daneliuc şi-a delimitat strict o zonă în care se mişcă dezinvolt şi recognoscibil din cîteva fraze. Formula sa narativă predilectă este monologul sau discursul indirect liber al unui narator neortodox care deseori face cu ochiul către cititor în vreme ce pare că-şi abuzează personajele. Căci dacă e ceva ce-ţi sare în ochi atunci cînd citeşti o pagină de Mircea Daneliuc este felul nervos (pînă la isteric) în care acţionează şi vorbesc personajele, aflate permanent într-o stare de conflict, de ripostă, frustrare, cădere sau sfîrşeală. Titlul Cele mai tîmpite momente spune din capul locului ce ascund copertele cărţii: o suită de momente critice, întîmplări neprevăzute, situaţii care escaladează, dînd peste cap, uneori la propriu, viaţa personajelor, aducîndu-le în punctul pierderii controlului.

Imaginea evreului în cultura română
Andrei Oișteanu
pe orizzonticulturali.it
04-04-2019

Un studiu de antropologie culturală avînd ca temă imaginea evreului în cultura română și central-europeană. Din perspectiva imagologiei etnice, autorul analizează mecanismele psihologice, culturale și religioase care în ultimele secole au dus la formarea și reactivarea multor stereotipuri antisemite. El urmărește evoluția în timp și spațiu a „evreului imaginar” examinînd clișeele trasferate din antisemitismul popular (legende, cîntece, proverbe, superstiții, reprezentări iconografice) în cultura urbană (literatură, politică). Pentru a măsura distanța dintre imaginea „evreului imaginar” și cea a „evreului real”, Andrei Oișteanu adoptă o abordare originală, analizînd prejudecățile legate de aspectul fizic, pe cele de ordin profesional, moral, mitic și religios răspîndite în Europa Centrală și Răsăriteană, unde iudaismul așkenaz și cel sefard au conviețuit vreme îndelungată, suferind influențe habsburgice, rusești și otomane. Imaginea evreului... a primit mai multe distincții internaționale, între care Premiul Academiei Române și Premiul Fundației „Sara & Haim Ianculovici” (Israel).

Aleea Zorilor
Andrei Crăciun
în Suplimentul de cultură, nr. 640
01-04-2019

Cartea Aleea Zorilor a fost publicată în 2017. E o carte la care mă gîndeam de mulți ani, dar pentru care nu găsisem o formă potrivită. Apoi, așa cum am mai spus, s-a întîmplat să citesc Lecții de dans pentru vîrstnici și avansați, de Bohumil Hrabal. Mi s-a părut că această construcție într-o singură frază este cea care îmi permite să-mi găsesc ritmul de care aveam eu nevoie, era adecvată tonului melancoliei, dacă vrei. Eu nu scriu nimic în ficțiune dacă nu am timpul trecut, dacă nu am nostalgia. Îmi place să mă întorc în trecut și să pun lucrurile în ordine în poveste.

Şi fericirea era obligatorie
Andrei Crăciun
în Suplimentul de cultură, nr. 640
01-04-2019

A doua carte despre care vorbești dumneata, asta cu Fericirea, nu a fost gîndită să fie hrabaliană. S-a întîmplat să îmi dau seama la un moment dat că scriu un fel de continuare la Aleea Zorilor și atunci am ales să o torn tot într-o singură frază, dar inițial ea era un experiment în altă direcție. Mă jucam cu persoanele – treceam de la persoana I la a II-a, la a III-a – în corpul poveștii și trăgeam nădejde să creez o nouă persoană, persoana a IV-a, cumva din puterile unite ale celorlalte. Un Captain Planet, dacă știi desenele animate cu pricina. Am treizeci și cinci de ani – îmi place să experimentez, nu cred în concluzii.

Cele mai tâmpite momente
Mircea Daneliuc
în Scrisul Românesc, nr 4
01-04-2019

Este așa de densă descrierea detaliilor, încît se produce identificarea, intrarea în această atmosferă a lectorului. Este tehnica regizorală de captare a spectatorului și antrenarea în rol. Se repetă secvențele, replicile, ca un carusel al mirosurilor. Parcursul de la a se feri de mirosuri la intrarea în spațiul destinat bolilor de plămîni definește destinul personajelor captive în acest univers al mirosurilor ucigătoare. Mor pe rînd plantele, păsările, oamenii. Este o aluzie evidentă la climatul politic. Imaginea finală, a sinucigașului, ca și ultimele „cogitațiuni” dau nota definitorie a volumului: „La ambasade ați întrebat dacă-i voie (să se sinucidă, n.n.)? Fiți slugoși, uzați de prestanță, pe din dos, pe din dos! (...) La naiba, sunteți un teritoriu penal, nu pute nimica, dezinformări, nu exist, mă vrea toată lumea, pretind să mai prind o tură, popr!”.

1/2843