Dosar de presa

1/2876
Izgoniții
Vasile Ernu
pe bookhub.ro
13-01-2020

Eu nu fac teorie, istorie a ideilor, antropologie sau altele din această zonă. Eu fac un soi de docu-fiction: o proză documentară. Acolo sunt prezente idei destule, însă ele capătă viaţă şi forme, ele au deja o formă cotidiană specifică prozei care are eroi și poveste.

Pentru mine marginal nu ţine de număr, nu ţine de „minoritate”, ci de putere: eu cunosc multe „minorităţi”, care sunt parte a nucleului dur al puterii. Pentru mine marginal este cel fără putere sau cu o putere redusă în raport cu o altă categorie socială. Ba chiar încerc pe alocuri să arăt cum marginalul de ieri devine central şi puterea de azi şi invers. E o relaţie care poate fi schimbată, răsturnată. Asta se vede şi la „bandiţi” şi la „sectanţi”. Dar pe mine mă interesează aceste trei grupuri marginale doar în calitatea lor de marginali lipsiţi de putere şi felul în care-şi construiesc viaţa. Cînd ei devin „centrali” acest lucru nu mă mai interesează. Cu toate că şi „centrul” este un subiect atractiv. Nu însă acum. Poate altădată.

Părul contează enorm
Dan Lungu
în Cațavencii
13-01-2020

De povestirile lui Dan Lungu te îndrăgostești la prima vedere. Mie, cel puțin, așa mi s-a întîmplat pe vremea cînd D.L. era un tînăr autor de proză scurtă despre care începuse să se scrie tot mai de bine. Avea har de mare povestitor și o putere de observație sclipitoare. Lumea autohtonă a adolescenților de la balamaua dintre secole își găsise vocea! (…)

Dan Lungu, la fel ca bandeoniștii argentinieni, are un burduf larg pentru povestirile pe care le scrie. Un burduf în care încape o lume întreagă, despre care „vorbesc” adolescenții lui, așa cum nu se mai întîmplase niciodată pînă atunci în literatura română. În timp ce, de pildă, în proza scurtă a lui Nedelciu, un adolescent îi zice altuia despre „tovarășul tac-tu”, pentru a sugera că nu e de acord cu învățăturile părintești, în povestirile lui Dan Lungu, adolescenții par mai degrabă curioși să afle ce e în capul părinților, care le spun să nu facă diverse chestii, bizuindu-se pe nefericita lor experiență de viață, decît să le urmeze povețele.

Naufragiul civilizațiilor
Amin Maalouf
pe filme-carti.ro
13-01-2020

Adunînd de aproape o jumătate de secol observații de pe întreg mapamondul, de la Saigon la sfîrșitul războiului din Vietnam, la Teheran în timpul apariției Republicii Islamice, Naufragiul civilizațiilor propune nu numai perspectiva unui spectator atent, dar și pe cea a unui jurnalist angajat, care amestecă reflecții printre observații, dar și elemente autobiografice în poveștile evenimentelor majore. Deși se ridică deasupra propriei experiențe pentru a explica deriva succesivă a umanității și pentru a-și obiectiviza opinia, Maalouf se consideră parte integrantă din istorie. (…)

Printre cele mai interesante volume lansate la noi anul trecut, pe care îl recomand fără rezerve.

Caragiale. Scrisoarea pierdută
Bogdan-Alexandru Stănescu
în Libertatea
11-01-2020

„Tot ce scrie BAS e de foarte bună calitate. De data aceasta vine şi ne «minte frumos»: oferindu-ne un Caragiale pe care nu-l mai recunoaştem. De ce? Pentru că în spatele «pretextului Caragiale» se ascunde un roman de o foarte bună factură fără a uita însă de eroul principal.”

Vorbind în şoaptă. Viaţa privată în Rusia lui Stalin
Orlando Figes
pe putereaacincea.ro
10-01-2020

(…) Cine citește această carte – lectura ei, trebuie spus, e o investiție semnificativă de timp, dar una garantat rentabilă – va avea, așa cum a recunoscut și Simon Sebag Montefiore, „o amintire de neșters”. Pentru că, citez acum dintr-un text publicat în The New York Times Book Review, „datorită lui Figes, supraviețuitorii regimului stalinist nu mai vorbesc în șoaptă, ci își fac auzit glasul”. Pentru că, direct spus și cu admirație, Vorbind în șoaptă. Viața privată în Rusia lui Stalin este o carte mare, mare de tot. Vreau să cred și să sper că e și o lecție foarte importantă.

1/2876