Dosar de presa

1/2949
Domni și Doamne
Marta Petreu
în Suplimentul de cultură, nr. 686
25-05-2020

Marta Petreu amestecă voit toate perspectivele de admirație și plăcere, de relectură și neuitare. Pentru ea, plăcerea și opțiunea se înșurubează în centrul interesului sentimental și intelectual. Iar cînd la mijloc e și experiența personală, suplimentată de problematizări etice, scriitoarea e de neclintit. În Domni și Doamne, ea vrea să reabiliteze cum se cuvine imaginea unor personalități. Recitește, rememorează și se ajută de interviuri, după caz. (…) Glorificînd dependența și ovaționînd sacrificiul, alertă, plină de suspans și frumuseți ascunse în admirație, Domni și Doamne se citește cu gîndul la miturile ce pot salva omul zdrobit de el însuși. Citiți-l alături de Biblioteci în aer liber, un volum geamăn, prea repede trecut cu vederea.

Cei opt munți
Paolo Cognetti
în Suplimentul de cultură, nr. 686
25-05-2020

Un mare roman despre prietenie și singurătate l-a adus în atenție pe scriitorul italian Paolo Cognetti, căruia i-a apărut deja a treia carte în limba română, la Editura Polirom. Cei opt munți a deschis o serie remarcabilă, continuată de Băiatul sălbatic și Fără să ajungi vreodată în vîrf. (…)

Cei opt munți este cu adevărat o carte bună, care te introduce ușor în universul acestui scriitor italian și care, dacă-mi permiteți un joc de cuvinte, nu și-a propus să răstoarne munții, ci doar să scrie despre sine și despre cum vede el lumea. Ba mai mult, Cognetti plusează la capitolul simpatie, cînd nu se alintă, vorbind despre scrisul său; recunoaște că voia să scrie din adolescență și se bucură de succes fără a se rupe de ceea ce a descoperit în sine de-a lungul anilor: nevoia de liniște și singurătate, dorința de a cunoaște mai bine natura și de a privi omul departe de încorsetarea impusă de societate.

Băiatul sălbatic
Paolo Cognetti
în Suplimentul de cultură, nr. 686
25-05-2020

Ca un adevărat Robinson Crusoe, personajul lui Cognetti, pe care-l putem asimila cu ușurință scriitorului, se simte ca un stăpîn pe moșia sa și învață tot felul de lucruri: să spargă lemne, să aprindă un foc pe furtună, să sape și să semene o grădiniță de legume, să mulgă o vacă și să facă baloturi de fîn, dar ce îi reușește cu adevărat este să simtă pustnicia. (…) Aici, mai mult decît în Cei opt munți, Cognetti pune accentul pe influența negativă a omului asupra naturii, mizînd pe aceeași scriitură atașantă și plină de miez, cu descrieri ample și lecții de viață, făcînd trecerea de la naratorul preocupat mai degrabă de poveste și de psihicul uman în contact cu natura către cel dornic să se implice și să semnaleze efectele negative ale prezenței umane.

Fără să ajungi vreodată în vîrf
Paolo Cognetti
în Suplimentul de cultură, nr. 686
25-05-2020

Ca într-un traseu inițiatic, abia aici, în Fără să ajungi vreodată în vîrf, îți dai seama că scriitorul simte muntele și însingurarea așa cum și-a dorit de la bun început. „Aici, în tainițele munților, în vuietul rîului, îmi ating pielea ca să văd dacă sînt real. Îmi rostesc numele cu voce tare și nu răspund.“ Abia aici are parte de acea comuniune pe care nu prea o înțelegea Pietro cînd analiza sălbăticia lui Bruno. Trecut deja prin disperarea unor situații aproape fără ieșire, dar și filtrat prin atîtea și atîtea imagini și peisaje care-ți taie respirația și care sînt aproape imposibil de povestit (deși de cele mai multe ori foarte vizuale, descrierile lui Cognetti sînt uneori greu de transpus în imagine), Cognetti este în acest jurnal la maturitatea scriiturii lui. Un scriitor clar atașat de natură, atent la transformările ei și care a înțeles că, oricît ai fugi de oameni, îi vei găsi și pe muntele cel mai înalt.

Steinhardt. Bughi mambo rag
Lavinia Bălulescu
pe filologisme.ro
24-05-2020

Ironie a destinului, joc al firelor ce împletesc viețile și provocările umane, Steinhardt. Bughi mambo rag reprezintă una dintre aparițiile importante, pline de sens și de mesaj din vremea pandemiei. O carte despre tot și toate, în stilul bughi mambo rag, expresie folosită de Steinhardt în al său jurnal pentru discuțiile avute în închisoare, pe baza unor teme diferite (p. 173), dar mai ales despre OMUL Steinhardt, un om deasupra vremurilor sale, dacă ar fi să parafrazăm cronicarul.

Cu abilitate, după o documentare semnificativă, Lavinia Bălulescu conturează trei imagini diferite, dar complementare, care se întîlnesc în puncte-cheie ale cărții, ce sînt structurate în trei părți, în funcție de perspectiva adoptată. Astfel, Tatăl, Securistul și Discipolul propun trei imagini diferite, dar profund umane ale lui Nicolae Steinhardt. Atît de bine este construit întregul scenariu, încît cititorul începe fascinant să trăiască printre rîndurile cărții, parcurgînd traseul existențial al personajului său.

1/2949