Domeniu: Literatură română -> Poezie
Literatură română -> Antologii
Literatură română -> Clasici
Colecție: OPERE
Număr pagini: 800
ISBN: 978-973-46-1819-4
Tip ediție: cartonată
Format: 130x200
An apariție: 2011
Gellu Naum
Opere I. Poezii
Stoc epuizat
Editie ingrijita si prefata de Simona Popescu
 
 
Opere I. Poezii (800 p.) de Gellu Naum, editie ingrijita si prefata de Simona Popescu, reuneste, in ordine cronologica, toate cartile de poezie suprarealista ale autorului, de la debutul cu Drumetul incendiar (1936) pina la postuma Calea Searpelui (2002). Nu sint reluate volumele din anii ’50, cuprinzind literatura pentru copii sau texte conjuncturale: Asa-i Sanda (1956), Cel mai mare Gulliver (1958), Cartea cu Apolodor (1959), Poem despre tineretea noastra (1960), Soarele calm (1961), A doua carte cu Apolodor (1964).
„Poate ca fata si suprafata (binomul din titlul volumului din 1994) ar putea fi o buna metafora textuala pentru ceea ce a scris, o viata intreaga, Gellu Naum. Cuvintul suprafata nu are legatura nici cu suprarealitatea, nici cu obisnuita semnificatie de dictionar. Sensul trebuie cautat in alta parte: ca in cazul gemelor, «suprafata» volumelor lui Gellu Naum este suma «fetelor» poeziilor lui, care creeaza impreuna o structura cristalina cu «adincime» si stralucire, cu mare putere de refractare/reflectare.” (Simona Popescu)
 
„Gellu Naum a fost oracolul unei mari religii. Ca numele uneia dintre scrierile lui, el a fost Medium. Prin el a vorbit suprarealismul, mai limpede ca oricind, mai de neinteles ca oricind. Poezia sa este asemenea uneia dintre acele fisuri nelinistitoare si de neexplicat survenite in zidul iluzoriu al cunoasterii.” (Mircea Cartarescu) 
 
„In cazul lui Gellu Naum, foarte mult m-a impresionat si persoana, pur si simplu mi-a fost drag din prima clipa omul acela. Si am vazut in ce masura aceasta persoana este si text, si persoana, deci n-am mai putut sa diferentiez. Il admir pina in ziua de astazi si, pentru mine, este cea mai buna literatura romana pe care eu o stiu in ultimii cincizeci de ani.” (Herta Müller)
 
„Între poezia «certitudinii eruptive», a «mediumnitatii noastre, a tuturora», si cea a comediei limbajului, de subminare a previzibilului rostirii, Gellu Naum si-a conturat un spatiu de maxima libertate a imaginatiei, ce contrazice toate conventiile si in care intimitatea cu misterul existential lasa mereu loc nelinistii, unei straniu-fascinante anxietati.” (Ion Pop) 

„Un stil foarte personal ademeneste in poemele lui Gellu Naum, un fel de a vorbi detasat si energic, cu familiaritati si sarcasme tisnite in serie, despre experienta singuratatii si a relatiei, despre cite se intimpla si «cite nu se intimpla in noi si le uitam acolo».” (Lucian Raicu)

30.83 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Gellu Naum (autor)

Gellu Naum, unul dintre cei mai importanți poeți români, se bucură astăzi de un mare prestigiu în țară și în străinătate. S-a născut pe 1 august 1915 la București. A studiat filozofia la București și la Sorbona, unde începe un doctorat despre Pierre Abélard. Prin intermediul lui Victor Brauner intră în contact cu André Breton și cu grupul suprarealist francez. În 1941, împreună cu Gherasim Luca, D. Trost, Paul Păun și Virgil Teodorescu, constituie grupul suprarealist român, a cărui activitate, deosebit de intensă în anii 1945-1947, îl va face pe André Breton să afirme: „Centrul lumii s-a mutat la București”. După instalarea regimului comunist, în decembrie 1947, grupul se destramă. Gellu Naum va reveni cu un volum de poezie suprarealistă abia după 20 de ani. În tot acest timp își cîștigă existența din traduceri (Diderot, Stendhal, Jules Verne, Kafka, Julien Gracq, René Char, Samuel Beckett etc.). Trăiește la București și la Comana, unde se retrage, mai ales vara, împreună cu soția sa Lygia, cu care se căsătorise în 1946 și care va deveni protagonista romanului Zenobia, publicat în 1985. Opera sa este tradusă în întreaga lume. În 2006 apare primul volum, Pohesie, din ediția Opere Gellu Naum în limba germană, la Editura Urs Engeler (traducători și îngrijitori de ediție: Oskar Pastior și Ernest Wichner). Se stinge din viață pe 29 septembrie 2001, la București.

De același autor, la Editura Polirom au apărut Despre identic și felurit (antologie, 2004), Opere I. Poezii (2011), Opere II. Proză (2012), Opere III. Teatru (2014) și Zenobia (2014, 2018).

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in