Domeniu: Critică și istorie literară -> Istorie literară
Filosofie -> Studii și eseuri
Colecție: ESEURI ȘI CONFESIUNI
Număr pagini: 184
ISBN: 978-973-46-6420-7
Tip ediție: broșată
Format: 106x180
An apariție: 2016
Marta Petreu
Generaţia ʼ27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tînără
Stoc epuizat

„Ca să pot înţelege textele lui Eliade, Cioran, Eugen Ionescu, Noica, Sebastian, Miron Radu Paraschivescu, Belu Zilber şi ceilalţi, ca să pot deci înţelege ce şi cum cu generaţia ’27, a trebuit să învăţ cît am putut eu de bine istoria României, ba chiar a Europei. Încet, încet, am înţeles că generaţia ’27 a fost nu un fenomen original al României, ci un fenomen care face parte dintr-unul european, din ceea ce Klaus Mann a numit generaţia sa tînără şi europeană. Şi, tot aşa, am înţeles că timpul (perioada dintre cele două războaie mondiale), locul (România, ţară abia formată ca «România Mare», aşezată la periferia estică a Europei) şi formula noastră culturală (România a fost şi mai este încă o ţară imitatoare, care, în perioada interbelică, a preluat sîrguincios noutăţile din Europa, iar noutatea acelor ani a fost atitudinea revoluţionară, antidemocrată şi protota-litară) şi-au pus pecetea asupra tuturor faptelor săvîrşite de aceşti străluciţi membri ai generaţiei ’27. Despre aceste lucruri şi despre altele, conexe, studiate de mine, am scris în paginile de faţă. Atîta cît am putut eu de bine.” (Marta Petreu)

19.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar

Generaţia ’27 şi elita ei criterionistă • Opţiunile politice ale membrilor generaţiei ’27 • Trei pledoarii antitotalitare • De ce mai mulţi la dreapta decît la stînga? • Convertirea politică a lui Eliade. Studiu de caz • Despre culpă, adică despre tinerii ideologi şi despre victime

Despre autor
Marta Petreu (autor)

Marta Petreu este scriitor şi profesor. Face parte din gruparea literară „Echinox”; e membră a Uniunii Scriitorilor din România. Este profesor de istoria filosofiei româneşti la Universitatea „Babeş‑Bolyai” şi redactor‑şef al revistei Apostrof, mensual editat de Uniunea Scriitorilor din România. Doctor în filosofie al Universităţii din Bucureşti. A debutat editorial în 1981, cu volumul de poeme Aduceţi verbele. Alte volume de poezie: Dimineaţa tinerelor doamne (1983); Loc psihic (1991); Poeme neruşinate (1993); Cartea mîniei (1997); Apocalipsa după Marta (1999); Falanga (2001); Scara lui Iacob (2006); Asta nu este viaţa mea (2014). Ca eseist şi istoric al filosofiei româneşti, a publicat volume precum: Teze neterminate (1991); Jocurile manierismului logic (1995); Un trecut deocheat sau „Schimbarea la faţă a României” (1999); Ionescu în ţara tatălui (2001); Filosofia lui Caragiale (2003); Filosofii paralele (2005); Despre bolile filosofilor. Cioran (2008); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian (2009). A publicat, sub titlul Conversaţii cu… (2004 şi 2006), două volume de interviuri cu personalităţi ale vieţii intelectuale româneşti. A gîndit şi alcătuit mai multe volume tematice de confesiuni. A prefaţat şi îngrijit ediţii de carte de filosofie şi de literatură (Nae Ionescu, Bucur Ţincu, Constantin Rădulescu‑Motru, Radu Stanca, D.D. Roşca, Alexandru Vona ş.a.). În 2011, Editura Polirom a iniţiat seria de autor „Marta Petreu”, în care au apărut pînă în prezent: romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului (Premiul „Cartea Anului 2011” acordat de România literară şi Fundaţia Anonimul; Premiul pentru cea mai bună carte de ficţiune a anului 2011, decernat la Gala Industriei de Carte din România; laureat la Festivalul Primului Roman de la Chambéry, 2012; reeditat în colecţia Top 10+, 2019); Apocalipsa după Marta (integrală a poeziei editate pînă în 2011); Cioran sau un trecut deocheat; De la Junimea la Noica. Studii de cultură românească; Filosofia lui Caragiale; O zi din viaţa mea fără durere; Ionescu în ţara tatălui; Jocurile manierismului logic; Filosofii paralele; Biblioteci în aer liber; Asta nu este viaţa mea (poezie); Diavolul şi ucenicul său: Nae Ionescu – Mihail Sebastian. În colecţia „Eseuri şi confesiuni” a Editurii Polirom au apărut volumele Generaţia ’27 între Holocaust şi Gulag. Mircea Eliade şi Klaus Mann despre generaţia tînără (2016) şi Despre bolile filosofilor. Cioran (2017). În 2017 publică, tot la Editura Polirom, romanul Supa de la miezul nopţii (Premiul PEN România, 2018).
Pentru cărţile ei, Marta Petreu a primit numeroase premii naţionale şi internaţionale. Mai multe volume ale sale (poezie, romanul Acasă, pe Cîmpia Armaghedonului, studii asupra culturii româneşti) au fost traduse şi publicate în Franţa, S.U.A., Italia, Ungaria, Serbia, Spania, Elveţia.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in