Domeniu: Literatură universală -> Americană
Literatură universală -> Clasici
Literatură universală -> Proză scurtă
Literatură universală -> Beletristică
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Seria de autor „John Steinbeck”
Număr pagini: 152
ISBN: 978-973-46-6428-3
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2016
John Steinbeck
Poneiul roşu
În stoc

Traducere din limba engleză de Dana Crăciun

Premiul Nobel pentru Literatură 1962

Poneiul roşu reuneşte patru nuvele scrise de John Steinbeck între 1933 şi 1936. Textele îl au ca protagonist pe Jody Tiflin, un băiat de zece ani, a cărui viaţă la ferma părinţilor săi de la poalele munţilor Gabilan stă sub semnul tensiunii dintre severitatea paternă şi dorinţa de aventură. Jody are parte de o serie de experienţe ce îl pun în contact nemijlocit cu naşterea şi moartea, la care asistă fără să vrea şi care îl marchează. Steinbeck nu se înscrie însă în tradiţia unui roman al formării – oricît de traumatice sînt momentele prin care trece Jody, ele nu par să ajute la maturizarea protagonistului. Într-o proză lipsită de sentimentalitate, dar de o frumuseţe tulburătoare, la fel ca natura ce îl înconjoară pe Jody, Steinbeck reuşeşte să surprindă tocmai intensitatea prezentului, suspendat între un trecut epuizat şi un viitor ameninţător, reprezentat de munţii cei mari, înspre care nu se îndreaptă nimeni.

Poneiul roşu subliniază o idee importantă, aceea că omul nu trebuie rupt de mediul său natural... Aici se arată marile calităţi de prozator ale lui Steinbeck, care utilizează tehnica realistă şi şocul dramatic ca să-şi ilustreze ideile.” (The Nation)

„Scrise de o altă mînă, aceste povestiri rafinate şi delicate ar fi putut părea terne şi neinteresante, însă, ieşite din mîinile lui Steinbeck, ele sînt aur curat…” (The New York Times Book Review)

„În Poneiul roşu se remarcă fineţea artei lui Steinbeck, iar valoarea cărţii sale se datorează în mare măsură şi faptului evident că autorul cunoaşte în detaliu locul despre care scrie. E un bun cunoscător al cailor, ştie toate amănuntele despre ei, ştie ce se întîmplă în mintea acestora – şi e cu certitudine şi un bun cunoscător al copiilor, e încîntat de ei, altfel n-ar fi reuşit să-l descrie pe Jody aşa cum a făcut-o.” (The New York Sun)

„Poţi să pierzi dacă n-ai încotro, dar măcar riscă. Să rişti nu înseamnă să pierzi.” (John Steinbeck)

24.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
John Steinbeck (autor)

John Ernst Steinbeck s-a născut la 27 februarie 1902 în Salinas, California. Între 1918 şi 1925 urmează, cu întreruperi, cursurile Universităţii Stanford. După ce mai multe schiţe îi sînt respinse, Steinbeck debutează în 1929 cu un roman, Cupa de aur, al cărui protagonist este piratul Henry Morgan. În 1932 publică volumul de nuvele Păşunile Raiului, inspirat din viaţa fermierilor din Valea Salinas. Un an mai tîrziu, îi apare romanul Către un zeu necunoscut, iar în 1935, Cartierul Tortilla, urmate de Bătălia (1936) şi clasicul Oameni şi şoareci (1937), ecranizat în repetate rînduri. În 1938 vede lumina tiparului volumul de nuvele Valea lungă. Pentru Fructele mîniei (1939) i se decernează Premiul Pulitzer. În următoarele două decenii publică Nopţi fără lună (1942), Strada Sardinelor (1945), Autobuzul rătăcit (1947), Perla (1947), La răsărit de Eden (1952), cartea sa cea mai îndrăgită, Joia dulce (1954), Scurta domnie a lui Pépin al IV‑lea (1957) şi Iarna vrajbei noastre (1961). În 1962, în urma unui lung periplu prin patruzeci de state americane în compania căţelului său, Charley, scrie volumul Eu şi Charley descoperim America. În acelaşi an i se decernează Premiul Nobel pentru Literatură. John Steinbeck a mai scris eseuri (America şi americanii), reportaje, scenarii de film (printre acestea numărîndu-se şi celebrul Viva Zapata). A încetat din viaţă la 20 decembrie 1968.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in