Domeniu: Literatură română -> Beletristică
Colecție: TOP 10+
Număr pagini: 168
ISBN: 978-973-46-6471-9
Tip ediție: broșată
Format: 106x180
An apariție: 2017
Bogdan Suceavă
Miruna, o poveste (ediţie de buzunar)
În stoc

Miruna, o poveste a fost distins cu Premiul pentru Proză al Asociaţiei Scriitorilor din Bucureşti şi a fost tradus în limbile engleză, italiană şi slovenă.

Ascuns în sălbăticia Munţilor Făgăraş, Valea Rea nu e un sat ca toate celelalte. Aici se află poarta spre Ţara Subpămînturilor Nesfîrşite, unde îşi au ielele palat, şi de aceea timpul are altă curgere, oamenii vieţuiesc sute de ani împărţindu-şi pămînturile cu fiarele codrului, iar văzduhul are irizaţii de basm. În Valea Rea ajung doi copii de la oraş să asculte poveştile extraordinare ale bunicului, care, făcîndu-le pe înţelesul lor, amestecă „cele văzute cu cele nevăzute, cele pentru copii cu cele pentru oameni mari, cele de nespus cu tăcerile, trecutul cu niciodată”, pînă cînd Prîslea-cel-Voinic ajunge să fie la fel de real ca regele Carol, deşi cei mici nu ar şti să zică „dacă au trăit în acelaşi timp sau unul înaintea celuilalt”. Amintirile luptelor de la Rahova se împletesc cu cele despre făpturi cu trup de abur şi sălbăticiuni preschimbate în stană de piatră, legendele haiducilor din Codrii Vlăsiei şi istoriile familiei se topesc în vise care se plămădesc aievea, iar lumea întreagă este povestită „ca într-un joc, ca într-un descîntec”, într-o carte mai curînd spusă decît scrisă.

14.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Bogdan Suceavă (autor)

Bogdan Suceavă, născut la 27 septembrie 1969, la Curtea de Argeș. Studii în matematică la Universitatea din București (licență 1989-1994, master 1994-1995) și la Universitatea Statului Michigan (doctorat, 1996-2002). Din august 2002, profesor în cadrul Departamentului de Matematică de la California State University, Fullerton, SUA. Distincții literare: Premiul I Nemira, în 1993, pentru nuvela Imperiul generalilor tîrzii; Premiul CopyRo, în 2002, pentru volumul Imperiul generalilor tîrzii și alte istorii; Premiul pentru Proză al Asociației Scriitorilor din București pentru Miruna, o poveste; Premiul I al Rețelei literare pentru Noaptea cînd cineva a murit pentru tine. Autor al volumelor de proză Teama de amurg, Editura Topaz, București, 1990; Sub semnul Orionului, roman, Editura Artprint, București, 1992; Imperiul generalilor tîrzii și alte istorii, nuvele, Editura Dacia, 2002; ediția a II-a, Editura LiterNet, 2003; Bunicul s-a întors la franceză, istorii, Editura T (Fundația Timpul), Iași, 2003; ediția a II-a, Editura LiterNet, 2008; Venea din timpul diez, roman, Editura Polirom, Iași, 2004, 2010, 2014; tradus în maghiară (Noran, 2009), bulgară (Paradox, 2009), engleză (Northwestern University Press, 2011), franceză (Ginkgo, 2012), cehă (Paseka, 2014; cartea lunii la iLiteratura.cz în mai 2014; pentru această ediție, Jiří Našinec a primit Premiul Joseph Jungmann pentru cea mai bună traducere în limba cehă din anul 2014); Miruna, o poveste, Editura Curtea Veche, 2007; ediția a II-a, 2008; ediția a III-a, Editura Polirom, 2017; tradus în engleză (Twisted Spoon Press, 2014), italiană (Atmosphere Libri, 2014), slovenă (Modrijan Press, 2016), persană (Hanooz, 2018); Distanțe, demoni, aventuri, Editura Tritonic, 2007; Vincent nemuritorul, roman, Editura Curtea Veche, 2008; ediția a II-a, Editura Polirom, 2019; Noaptea cînd cineva a murit pentru tine, roman, Editura Polirom, 2010; Memorii din biblioteca ideală, Editura Polirom, 2013; Scrisori de la Polul Est, Editura Agol, 2015; Republica, roman, Editura Polirom, 2016; Istoria lacunelor, eseu, Editura Polirom, 2017; Avalon. Secretele emigranților fericiți, roman, Editura Polirom, 2018, 2019.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in