










Literatură universală -> Proză scurtă
Literatură universală -> Umoristică, satirică
Literatură universală -> Beletristică
Cu prefaţa şi postfaţa autorului
Traducere din limba engleză şi note de Radu Paraschivescu
Primul volum de povestiri al celebrului romancier britanic David Lodge
„Povestirile realiste ale lui David Lodge îmbină cu eleganță rafinamentul și ingeniozitatea.” (The Sunday Times)
„Un volum de povestiri debordînd de prospețime și extrem de actual, dovedind un acut simț al observației, un volum pe care l-am dori de două ori mai mare!” (Financial Times)
„Povestirile lui David Lodge sînt la fel de pline de duh și de neașteptate precum sînt și romanele sale.” (The Times)

David Lodge (n. 1935) a studiat limba şi literatura engleză la University College London, iar după absolvire a obţinut un master şi un doctorat în teoria literaturii. Între 1950 şi 1987 a predat la University of Birmingham, apoi s-a dedicat în întregime carierei literare. Reputat romancier, dramaturg şi scenarist, David Lodge se numără astăzi printre clasicii în viaţă ai literaturii britanice. La acest statut a contribuit în mare măsură succesul trilogiei campusului universitar, alcătuită din romanele Schimb de dame (1975, distins cu Hawthornden Prize; Polirom, 2001, 2003, 2015), Ce mică-i lumea! (1984; Polirom, 2002, 2003, 2011) şi Meserie! (1988; Polirom, 2002, 2003, 2012), ultimele două fiind nominalizate la Booker Prize. La Editura Polirom au mai apărut romanele Gînduri ascunse (2001; Polirom 2003, 2004, 2013), Terapia (1995; Polirom 2002, 2003, 2012), Muzeul Britanic s-a dărîmat! (1965; Polirom, 2003, 2013), Veşti din Paradis (1991; Polirom, 2003, 2013), Răcane, nu ţi-e bine! (1962; Polirom, 2004, 2013), Cît să-ntindem coarda? (1980; Polirom, 2004, 2011), Afară din adăpost (1970; Polirom, 2005, 2011), Autorul, la rampă ! (2004; Polirom, 2006, 2011), Crudul adevăr (1999; Polirom, 2006), Mort de surd (2008; Polirom, 2009), Bărbatul făcut din bucăţi (2011; Polirom, 2011) și volumul Născut într-un ceas bun. Memorii (1935-1975).