Domeniu: Literatură română -> Beletristică
Colecție: TOP 10+
Număr pagini: 264
ISBN: 978-973-46-6681-2
Tip ediție: broșată
Format: 106x180
An apariție: 2017
Radu Aldulescu
Mirii nemuririi (ediţie de buzunar)
Stoc epuizat

Romanul Mirii nemuririi a fost distins cu Premiul „Ion Creangă” al Academiei Române pe anul 2006.

Dacă există o marginalitate interesantă, aceea a devianţilor, a infractorilor, a boemilor, a lumii interlope, care a atras dintotdeauna privirea artei şi a presei, Radu Aldulescu ne atrage atenţia asupra umanităţii umile – „mirii nemuririi” –, de rang secund, care vieţuieşte dintotdeauna în marginea istoriei, dar, ase-menea speciilor invizibile, aparent minore, este cea care perpetuează atît specia şi pătura de excluşi ai societăţii, cît şi valorile simple, de bază, alfabetul umanului. Vieţi simple, drame etern umane, existenţe fără istorie, de care romanul, în goana sa după senzaţional şi atipic, nu s-a mai interesat consistent de la Zola încoace. Mirii nemuririi trăiesc în afara timpului.

„Radu Aldulescu este, după părerea mea, cel mai puternic prozator, omul cu filonul narativ cel mai viril din proza noastră apărută după ’89. Mirii nemuririi este un roman greu de înghiţit, dar vă asigur că toată această mîzgă, toată această existenţă pestilenţială ştie să se alchimizeze şi are şi ea doza ei de sublim.” (Dan C. Mihăilescu)

9.99 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Radu Aldulescu (autor)

Radu Aldulescu (n. 29 iunie 1954, Bucureşti) a debutat în 1993 cu Sonata pentru acordeon, roman care a primit Premiul pentru debut al Uniunii Scriitorilor din România. A mai publicat romanele: Amantul Colivăresei (Nemira, 1996; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2006; ediţia a III-a, Polirom, 2013), Îngerul încălecat (Phoenix, 1997; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2011), Istoria eroilor unui ţinut de verdeaţă şi răcoare (Nemira, 1998; ediţia a II-a, Cartea Românească, 2007), Proorocii Ierusalimului (Redacţia Publicaţiilor pentru Străinătate, 2004; ediţia a II-a, Corint, 2006; ediţia a III-a, Cartea Românească, 2008; ediţia a IV-a, Polirom, 2014); Ana Maria şi îngerii (Cartea Românească, 2010), Cronicile genocidului (Cartea Românească, 2012; ediţia a II-a, Polirom, 2015; Premiul „Augustin Frăţilă” şi Premiul pentru cel mai bun roman al anului 2012 la Colocviul Romanului de la Alba Iulia) şi Istoria Regelui Gogoşar (Cartea Românească, 2015). A scris scenariul filmului Terminus Paradis (regizat de Lucian Pintilie), care a obţinut Marele Premiu al Juriului la Festivalul de la Veneţia.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in