Domeniu: Literatură română -> Beletristică
Colecție: FICTION LTD
Număr pagini: 304
ISBN: 978-973-46-7160-1
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2017
Eugen Uricaru
Permafrost
Ultimele exemplare

Sfîrşit de decembrie 1989 în mărunta localitate minieră Suruleşti, unde inginerul Valer Negrea-Negrescu fusese detaşat din Bucureşti, în urma deciziei luate de personajul malefic şi omnipotent, nemuritorul Neculai Crăciun. Detaşarea sa este în realitate o formă acoperită de detenţie politică, prin domiciliu forţat. Pretextul este acela de a ridica un zid la gura minei de uraniu, exploatată prin anii ’50 de prietenii de la Răsărit şi părăsită de ceva vreme. Inginerul participă la luarea cu asalt a Direcţiunii fostei mine şi în urma acestei acţiuni revoluţionare se alege cu un bolovan greu şi misterios, ascuns în seiful directorului minei. Este cadoul libertăţii despre care nu ştie nici cum, nici la ce foloseşte, ca de altfel toţi cei care au participat la Revoluţie. E o pehblendă – oxid natural de uraniu – lucioasă şi întunecată la culoare, de o radioactivitate extremă.
Permafrost reprezintă cheia ficţională, metafora revelatorie pentru săptămîna care a urmat căderii regimului dictatorial comunist din România, o săptămînă care trebuia să fie una a alegerilor şi a clarificărilor, dar care a fost una a confuziei şi a jocului înşelător de oglinzi. Nimic nu este ceea ce pare în acest spaţiu şi timp. Pentru că permafrostul –pămîntul veşnic îngheţat – este cea mai rea dintre căile de supravieţuire ale omului. Uneori e singura cale. Alteori, o chestiune de destin.

 

                      

34.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Eugen Uricaru (autor)

Eugen URICARU s-a născut în 1946 la Buhuși. Debutează în revista Ateneu, în 1965. Fondează în 1968, împreună cu Marian Papahagi, revista Echinox. Între 1971 și 1989 este redactor la revista Steaua. Din 1990 este redactor-șef adjunct la Luceafărul (seria Laurențiu Ulici) și consilier cultural în MAE la Atena și Roma. Din 1995 este secretar, apoi vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor, iar între 2001 și 2005 președintele acesteia. În prezent este președintele COPYRO. A fondat revista de studii Punctul Critic. În 2002 a înființat Festivalul Internațional „Zile și nopți de literatură”, Neptun. Este autorul a 19 volume de proză, printre care Supunerea (2006), Cît ar cîntări un înger (2008), Plan de rezervă (2011), Beniamin (2014), apărute la Editura Cartea Românească, și Permafrost (2017) și Grădina Paradisului (2020), apărute la Editura Polirom. A scris două scenarii de film (Rug și flacără – Marele Premiu la Santarém; Stare de fapt – Marele Premiu la San Marino). A tradus din Italo Calvino, Curzio Malaparte, Aleksandr Soljenițîn. A primit de două ori Premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor și de două ori Premiul pentru roman „Ion Creangă” al Academiei Române. Laureat al Premiului Național pentru proză „Ion Creangă”. Romanele sale au fost traduse în Franța, Germania, Ungaria, Serbia, Macedonia, China, Vietnam, Italia, Rusia.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in