Domeniu: Sănătate şi fitness -> Tratamente naturiste
Științe -> Biologie
Colecție: HEXAGON
Număr pagini: 672
ISBN: 978-973-46-7240-0
Tip ediție: broșată
Format: 160x235
An apariție: 2018
Ursula Stănescu , Monica Hăncianu , Oana Cioancă , Ana Clara Aprotosoaie , Anca Miron
Plante medicinale de la A la Z (ediţia a III-a)
Stoc epuizat

Volumul cuprinde monografiile plantelor indigene şi ale plantelor exotice cel mai frecvent utilizate în fitoterapie. Cititorul interesat de calităţile terapeutice ale plantelor va găsi aici, pe lîngă denumirile lor ştiinţifice şi cele populare, informaţii esenţiale despre aria de răspîndire, utilizările tradiţionale, principiile active, indicaţiile terapeutice, eventualele efecte toxice şi interacţiuni medicamentoase. Este de asemenea descris modul de utilizare modernă a plantelor medicinale: pe de o parte, folosirea acestora în mediul casnic, iar pe de alta, suplimentele alimentare şi/sau medicamentele ce conţin principiile lor active. Plante medicinale de la A la Z se adresează atît medicilor şi farmaciştilor, cît şi tuturor celor interesaţi de posibilităţile de tratament pe care le oferă fitoterapia.

59.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Ursula Stănescu (editor)

Profesor dr. Ursula Stănescu (fost decan şi prorector ştiinţific) a predat timp de 42 de ani farmacognozie şi fitoterapie la Facultatea de Farmacie a U.M.F. „Grigore T. Popa”, Iaşi. A publicat numeroase lucrări de specialitate (inclusiv volume cu caracter didactic, dar şi studii experimentale), a fost distinsă în anul 1996 cu Premiul Academiei Române „Iuliu Haţieganu” pentru volumul Plante medicinale, Fitochimie şi Fitoterapie, apărut la Editura Medicală în 1993. De asemenea, este coautor la 15 brevete de invenţie. Actualmente profesor consultant, fost director executiv al Editurii U.M.F. „Gr.T. Popa”, Iaşi. Din 1995 este membru al Academiei de Ştiinţe Medicale.

Monica Hăncianu (autor)

Profesor dr. Monica Hăncianu, prorector al U.M.F. „Grigore T. Popa”, Iaşi, cu preocupări constante în domeniul fitoterapiei şi farmacognoziei, materializate în rezultate relevante pentru cercetarea medicamentelor de origine vegetală şi a suplimentelor alimentare. În prezent este coordonator pentru programul de studii aprofundate (competenţă pentru medici) „Fitoterapie şi fitofarmacologie practică”. Este coautor a numeroase lucrări ştiinţifice şi a şase brevete de invenţie.

Oana Cioancă (autor)

Şef de lucrări dr. Oana Cioancă, cadru didactic la Facultatea de Farmacie a U.M.F. „Grigore T. Popa”, Iaşi. A publicat îndeosebi studii experimentale din sfera farmacognoziei şi fitoterapiei. Rezultatele proiectelor de cercetare la care a participat s-au concretizat în două premii internaţionale, unul naţional şi patru brevete. Este lector în cadrul competenţei „Fitoterapie şi fitofarmacologie practică” şi coautor a numeroase lucrări ştiinţifice.

Ana Clara Aprotosoaie (autor)

Dr. Ana Clara Aprotosoaie, farmacist primar. Din anul 2014 este conferenţiar universitar la disciplina Farmacognozie, Facultatea de Farmacie, U.M.F. „Grigore T. Popa”, Iaşi. Pe lîngă activitatea didactică, este preocupată şi de activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul izolării şi caracterizării de fracţiuni extractive cu acţiune antioxidantă, antimicrobiană şi radioprotectoare din specii vegetale indigene şi exotice. Este coautor a trei patente naţionale şi autor a peste 60 de lucrări ştiinţifice.

Anca Miron (autor)

Dr. Anca Miron, farmacist primar. Din anul 2008 este profesor universitar la disciplina Farmacognozie, Facultatea de Farmacie, U.M.F. „Grigore T. Popa”, Iaşi. Pe lîngă activitatea didactică, este preocupată şi de activitatea de cercetare ştiinţifică în domeniul izolării şi caracterizării de compuşi/fracţiuni extractive cu acţiune antitumorală, antioxidantă şi antimicrobiană din specii vegetale indigene şi exotice. Este coautor a trei brevete de invenţie, a trei patente naţionale şi autor a peste 80 de lucrări ştiinţifice.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in