Domeniu: Literatură universală -> Mexicană şi central-americană
Literatură universală -> Beletristică
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Esențial
Număr pagini: 200
ISBN: 978-973-46-7758-0
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2019
Augusto Monterroso
Restul e tăcere
În stoc

Traducere din limba spaniolă de Marin Mălaicu-Hondrari 

Cel mai reprezentativ scriitor al boomului sud-american, pentru prima oară în limba română

Publicat în 1978, Restul e tăcere spune povestea vieţii şi operei lui Eduardo Torres, la început  sub forma unei construcţii apocrife, luînd apoi treptat alcătuirea unor scrieri „originale”, ale lui Torres însuşi – eseuri despre Don Quijote sau despre viaţa animalelor, completate de un „Decalog al scriitorului”. Partea a treia a romanului constă dintr-o selecţie de aforisme, zicători şi maxime publicate în suplimentul de duminică al ziarului El Heraldo de San Blas, oraş în care trăieşte doctorul Torres, pentru ca, în fine, cartea să se încheie cu aşa-numitele „colaborări spontane”. Prin intermediul figurii lui Eduardo Torres, scriitorul Augusto Monterroso ne oferă o satiră muşcătoare a iluziilor vieţii intelectuale şi a stupidităţii umane, totul învăluit în ironia cea mai fină.

„Romanul lui Monterroso e accesibil, concis, plin de umor negru şi paradoxuri. El obişnuia să spună: Cititorilor mei le place să fie scuturaţi, să li se arate cît de caraghioşi sunt oamenii. Se ferea de metafore spunînd că ele îi fac fericiţi numai pe scriitorii nedăruiţi.” (The Independent)

„Proza ingenioasă a lui Monterroso e dominată de inteligenţă sofisticată şi de întîmplări povestite cu ingeniozitate.” (Kirkus Review)

27.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Augusto Monterroso (autor)

Augusto Monterroso (1921-2003) şi-a cîştigat celebritatea prin stilul ironic şi umoristic al prozelor sale scurte. Considerat unul dintre reprezentanţii de marcă ai boomului literar din America Latină, i-au fost decernate prestigioasele premii Juan Rulfo (1996), Premiul Naţional pentru Literatură Miguel Ángel Asturias (1997) şi Principe de Asturias (2000). S-a opus dictaturii lui Jorge Ubico, ceea ce i-a adus arestarea şi apoi exilul. Restul e tăcere. Viaţa şi opera lui Eduardo Torres (1978) este singurul său roman.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in