Domeniu: Literatură universală -> Americană
Colecție: BIBLIOTECA POLIROM -> Literatura universală
Număr pagini: 288
ISBN: 978-973-46-8546-2
Tip ediție: broșată
Format: 130x200
An apariție: 2021
Charles Bukowski
Despre băutură
În stoc

Antologie de Abel Debritto

Traduceri din limba engleză de Sorin Gherguţ, Domnica Drumea, Gabriella Eftimie, Cristina Ilie, Cristian Neagoe, Dan Sociu şi Florin Şlapac

Ediţie în limba română şi note de Sorin Gherguţ

Combinaţia dintre alcool şi scris este deja un clişeu, dar Charles Bukowski îl exploatează cu maximă inventivitate, pînă la ultimele limite, în întreaga lui operă: în poezie, în povestiri şi romane, în interviuri, chiar şi în corespondenţa personală. Antologia de faţă reuneşte unele dintre cele mai reuşite şi mai solide fragmente literare scrise de el pe această temă. Versuri şi poveşti despre alcool, scene de beţie în baruri sordide sau în singurătate, promiscuitate sexuală  şi artă înaltă, mărturisiri despre escapade erotice şi alcoolice, toate se combină şi se împletesc,  aşa cum se împleteşte şi biografia lui Bukowski cu creaţia sa literară. Găsim aici unele dintre cele mai comice, mai triste şi mai profunde texte ale scriitorului american, iar imaginea de ansamblu ce se conturează pînă la final este cea a unei Americi a dezmoşteniţilor şi a rataţilor, a cărei umanitate se dezvăluie pas cu pas. Despre băutură este, în egală măsură, şi o carte despre scris, despre literatură şi despre Bukowski însuşi, captivantul autor-personaj de pe scena literară americană.

„Dacă se întîmplă ceva rău, bei ca să uiţi;

dacă se întîmplă ceva bun, bei ca să sărbătoreşti;

dacă nu se întîmplă nimic, bei ca să se întîmple ceva.” (Charles Bukowski)

„Nu încape nici o îndoială că în viaţa lui Bukowski au existat mai multă beznă, mai multă foame şi mai multă disperare decît în cea a majorităţii scriitorilor. Doar că în scrisul lui el s-a oprit în pragul întunericului şi s-a retras. A fost, probabil, un înţelept.” (The New York Times)

„La ora actuală Bukowski este, desigur, un fel de sfînt ocrotitor al celor din mahalalele Los Angelesului şi de mai departe: veşnic client al magazinelor de spirtoase, întotdeauna cu sticla după el într-o pungă de hîrtie, vagabondul sărac din East Hollywood, prezent mereu la cursele de cai. Şi nu e un personaj care să fi dispărut azi: există o «comunitate» a băutorilor de toate rasele şi necredinţele, o categorie de inşi chinuiţi, nu chiar sau nu întru totul lipsiţi de adăpost. Bukowski a fost unul dintre ei. Dar l-au diferenţiat sensibilitatea lui emoţională acută şi ambiţiile sale literare autentice, pe care şi le-a urmat cu îndîrjire.” (Los Angeles Review of Books)

44.95 RON
Varianta tiparită
Adaugă in coș
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Charles Bukowski (autor)

Charles BUKOWSKI s-a născut în Germania, la Andernach, în 1920. Cînd avea doi ani, părinţii lui s-au mutat în Statele Unite, stabilindu-se în Los Angeles, unde scriitorul a copilărit şi şi-a petrecut cea mai mare parte din viaţă. A studiat la Los Angeles City College, dar a abandonat cursurile şi a dus o viaţă dezordonată, scriind cu o pasiune îndîrjită şi schimbînd diverse slujbe pentru a supravieţui: a lucrat într-un abator, într-o fabrică de biscuiţi pentru cîini, a fost spălător de vase, şofer de camion şi funcţionar de poştă. A publicat prima povestire la douăzeci

şi patru de ani, iar în 1960 a debutat cu un volum de versuri. Încetul cu încetul, valoarea operei sale a început să fie recunoscută, iar în 1969 Bukowski a semnat un contract de exclusivitate cu Black Sparrow Press, ceea ce i-a permis să renunţe la slujba lui din acel moment şi să se dedice exclusiv scrisului. Autor prolific, a publicat numeroase volume de poezie, antologii de povestiri şi romane, devenind unul dintre cei mai citiţi scriitori americani contemporani. La Editura Polirom au apărut pînă în prezent romanele Femei (2003, 2012, 2016), De duzină (2003, 2019),  Factotum (2004, 2018), Poşta (2004, 2017), Hollywood (2012, 2017), Şuncă pe pîine (2011, 2015, 2018), volumele de povestiri Dragoste la 17,50 $ (2016, 2019), Poveşti despre nebunia obişnuită (2017), Muzică de belele (2018) şi antologia de poezie Dragostea e un cîine venit din iad (2007). Charles Bukowski s-a stins din viaţă în 1994 în San Pedro, California.

Recomandari

Parerea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in