Domeniu: Literatură română -> Beletristică
Colectie: EGO. PROZĂ
ISBN EPUB: 978-973-46-7084-0
ISBN PDF: 978-973-46-7085-7
Format: ePub (Adobe DRM) sau PDF (Adobe DRM)
An aparitie: 2020
Dragoș Ghițulete
Despre iubire și (alte) ispite. Povestiri

„«Viața este o afacere care nu-și acoperă costurile.» Vorba e a lui Schopenhauer, dar trece prin mintea multor personaje din povestirile lui Dragoș Ghițulete. Dacă ar exista și zodia Accidentului în horoscop, o bună parte dintre cei care își duc viața cu poverile ei în prozele din carte aici ar trebui căutați, cu sau fără ascendent. Iar accidentul nu înseamnă neapărat o gleznă scrîntită sau o mașină proptită într-un stîlp. Există, în traficul zilei și al nopții, accidente de muncă, de iubire, de pahare în plus sau de prieteni în minus. Și nu e simplu să creezi răni cu nume de oameni. Lui Dragoș Ghițulete operațiunea îi reușește, iar în galeria de marginali pe care o pune la lucru în Despre iubire și (alte) ispite vezi uneori străfulgerări din lumea lui Bukowski, Fitzgerald sau Patti Smith. Femei sau bărbați, șoferi adunați în benzinării sau bone blazate, rebeli sau conformiști, duplicitari sau alcoolici – cu toții împart soarta perifericului căruia viața n-a știut să-i surîdă altfel decît cu gura știrbă. Semnul lor de recunoaștere e ruptura, indiferent dacă se pregătesc să alerge un maraton al supraviețuirii, să se smulgă din promisiunea confortului sau să se mute dintr-un pat în altul și dintr-o dezamăgire în alta. Happy-endul e o erezie pentru acești dezmoșteniți. Înstrăinarea, în schimb, îi așteaptă să se trezească și-i duce la culcare zi după zi.” (Radu Paraschivescu)

Un fragment din povestirea Clovnul, în lectura autorului: 
20.95 RON
Varianta ebook
Cumpără
Adaugă la favorite
Sumar
Despre autor
Dragoș Ghițulete (autor)

Dragoș Ghițulete s-a născut pe 20 martie 1974, la Pitești. A absolvit Facultatea de Litere din cadrul Universității București. A fost redactor de carte și jurnalist, realizînd, printre altele, emisiuni culturale și politice la RFI România. Talk-show-urile găzduite de el au fost premiate în 2007 de Reprezentanța Comisiei Europene în România, iar în 2008 de Clubul Român de Presă. În prezent se ocupă de editare web. A debutat în 2007 în volumul colectiv Cartea cu bunici, la Editura Humanitas, publicînd apoi romanele Gluma rusească (2010) și Partea dreaptă a capului (2014) la Editura Cartea Românească.

Foto: © Andrei Păcuraru

Recomandări

Parearea cititorilor
mai multe comentarii..
Lasa un comentariu
Trebuie sa fii logat pentru a putea lasa un comentariu. Log in